Cursuri scoase la tarabe

1001 de chipuri Niciun comentariu la Cursuri scoase la tarabe 0

„De ce îi spune «Sala Pașilor Pier­duți», mă?” își întreabă ne­lă­mu­rit amicul un tînăr absolvent de liceu, încercînd să deslușească mis­terul prin cîteva glume numai bune de pus într-un film mut. Dintr-un ca­păt pînă în celalalt, holul este anali­zat minuțios de către țîncii cu ochi mari și căpătați cu zeci de broșuri, as­cultători la fiecare detaliu venit din par­tea reprezentaților de facultăți.

Din cînd în cînd, printre ei se mai stre­coară și cîte un student cu ochii la fel de mari, doar că în cazul lor e din cauza pachetului de cafea des­chis odată cu sesiunea.

Roboți, hîrtii și furnici

Aflat la prima ediție, „Iasi Edu­cational Trade Show” și-a făcut pre­zența la Universitatea „Alexan­dru Ioan Cuza” (UAIC) pentru a-i pune la curent pe cei interesați de ofer­te de studiu, cursuri speciali­za­te, tabere, burse, sau cărți educati­ve aduse din partea unor edituri și li­brării. Standurile universităților sînt cele care reușesc să atragă cei mai mulți curioși. Amplasați în colțul din dreapta al holului, cei de la Agro­no­mie au fost trădați de zecile de ghi­vece cu flori și imaginile cu trac­toare ce apar pe un monitor. Pe unul dintre rafturi, fix lîngă niște me­da­lii și trofee strălucitoare stau cîteva sticle de vin. Sub ele, niște cireșe coap­te așezate cu grijă sînt nu­mai bune de mîncat. La fel de atră­gă­toa­re par și elixirele de pe masă, în­ghi­țite de niște sticle micuțe cu tot felul de forme cum doar în filmele cu magicieni apar.

În direcția opusă, cele mai apro­piate tarabe sînt ale celor de la Ade­vărul care și-au adus întreaga co­lec­ție de cărți, iar vizavi de ei niște ope­ratori de telefonie îmbrăcați cu tricouri portocalii prezintă noua lor ofertă pentru cartelele prepay. La in­trarea din zona inginerilor ești in­vi­tat să dai noroc cu un braț me­ca­nic, controlat printr-o mănușă specială de către o studentă zîm­bi­toa­re. Aceasta explică tuturor cu­ri­o­și­lor despre cum funcționează siste­mul. La fel de impresionanți sînt și ro­boții scoși din laboratoarele Po­li­tehnicii, puși să-și mai „lun­geas­că” articulațiile în fața tuturor.

De atenție s-au bucurat și cei de la „Cuza”, în jurul cărora foștii e­levi au format cozi pentru a-și afla răs­punsurile la întrebările care și prin capul nostru umblau acum ceva timp. Și chiar dacă nu au venit cu la fel de multe materiale pro­mo­ți­o­na­le precum cei de la Medicină, ca­re și-au adus cărțile proaspăt printa­te la editură și genți din pînză, aceș­tia au răspuns tuturor dilemelor cu entuziasm și sinceritate.

De cealaltă parte a încăperii, niș­te bule cu portretul din care ies ci­tate celebre au grijă de două picturi realizate de studenții de la Arte, pre­cum și de către drăcovenia imensă din metal, în formă de furnică care dă senzația că ar vrea să se miște, dar nu are cum.

Iulian BÎRZOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top