Meșteșug cu diplomă

Moș Vasile a împletit de cînd se știe nuiele. Încă de la șapte ani ta­tăl său i-a pus crengile mlădioase de răchită în mîinile fine de copil. De a­tunci acesta a făcut sute de mii de co­șuri, panere, mese și scaune și alte obiecte lucrate cu măiestrie.

Bă­trî­nul tăia din grădina împînzită de co­pa­cii iubitori de apă crengile lungi și sub­țiri pe care le curăța de frunze cu gri­jă, le opărea într-un cazan atîrnat pe chirostei afară, apoi îndepărta coaja verde cu un cuțit. Așa strîngea toată va­ra nuiele pe care le depozita într-un beci, pentru a le folosi iarna. Abia du­pă ce își pregătea cu grijă toate ma­te­rialele se așeza în atelierul său și lu­cra din zi și pînă-n noapte cînd afară e­ra prea urît pentru munca pă­mîn­tu­lui. Cu banii pe care îi făcea ca împletitor de nuiele și-a crescut copiii, i-a dat la școală și i-a ajutat să își ridice case.

Așa și-a dus întreaga viață însă de cîteva luni nu mai avea voie să-și vîn­­dă marfa pentru că nu avea autori­za­ți­e. A încercat să o obțină însă nu a­vea cer­tificat de meșteșugar. Tri­mis ca de la Anna la Caiafa a încercat să-și obțină atestatul, dar nu a reușit. A­cum avea nevoie de diplomă de spe­cia­li­za­re. Nu a avut de ales și a plecat la Bu­curești să-și învețe meș­teșugul în amfiteatre, predat de profesori la vi­deoproiector. Abia după o săp­tă­mî­nă în care a ascultat cu a­ten­ți­e principiile care se aplică la în­do­i­rea răchitei și beneficiile ecologice i s-a spus că de acum e oficial îm­ple­ti­tor de nuiele. Și așa cum a făcut ta­tăl său cu ani în ur­mă, cînd i-a pus meș­­te­șugul în mîi­nile fine, acum un profesor i-a dat o di­plomă, strînsă în­­tre degetele cră­pa­te de muncă, care spu­nea un lucru pe care îl știa deja. Că știe să îm­ple­teas­că răchită.

Andrei MIHAI