Universitățile nu știu cîți studenți au voie să admită

Academia de gardă Niciun comentariu la Universitățile nu știu cîți studenți au voie să admită 0

Începînd cu acest an universitar, in­stituțiile de învățămînt superior, conform Legii Educației Naționale, nu vor mai fi remunerate după vechiul sis­tem de „student echivalent”, ci vor primi un număr de granturi. Acesta sînt me­ni­te să acopere în întregime trecerea unui tînăr prin sistemul de învățămînt superior, la toate ciclurile: licență, doctorat și masterat. Însă, odată cu schimbarea Guvernului, ministrul Educației, Cer­cetării, Tineretului și Sportului (MECTS), Liviu Pop, a aprobat un Ordin de Ministru prin care a crescut cu aproape 30.000 numărul grantu­ri­lor pe care fosta conducere MECTS voia să le acorde universităților . Acest lu­cru a fost justificat prin faptul că anul acesta vor susține examenul de baca­la­u­reat și numărul mare de elevi care nu au re­ușit să îl promoveze în sesiunea anterioară.

Însă, de la anunțarea cifrelor de pe 23 mai și pînă astăzi, ministerul nu a precizat modul în care aceste cifre vor fi distribuite între universități. În urma realizării clasamentului din toamna tre­cută, care a împărțit instituțiile de în­vă­țămînt în trei categorii (de cercetare avansată și educației, de educație și cer­cetare științifică și universități centrate pe educație), promisiunile fostului Gu­vern au fost că cele clasate în prima categorie valorică vor primi mai multe granturi. Mai mult decît atît, însă, a­ceas­­tă întîrziere aduce dificultăți universi­tă­ților în ceea ce privește prezentarea ofer­tei de studiu, în condițiile în care, le­gea educației stipulează că cifrele vor fi pu­se la dispoziția instituțiilor de în­vă­ță­mînt superior cu șase luni de zile înaintea organizării sesiunii de admitere.

Fără emoții la Medicină

Or, în acest moment, cu o lună și jumătate înaintea admiterii respective, detaliile încă nu au fost finalizate. „Nu îmi explic de ce apare această în­tîr­ziere. Pentru noi nu are însă nici un efect, fiindcă, indiferent de cifra de șco­la­ri­za­re, noi mereu am avut concurență pe lo­curi. Deci, nu vom avea această emoție că poate o să fie locuri mai multe și nu o să le acoperim, cum nu avem nici emoții că o sa avem locuri mai puține, fiindcă există o strategie la care participă și Co­legiul Medicilor din România și Mi­nis­terul Sănătății pentru a se stabili numărul de locuri pentru învățămîntul medical”, a declarat prof. univ. dr. Va­sile Astărăstoae, rectorul Univer­sit­ă­ții de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Dacă fostul ministru al educației, Cătălin Baba, anunța la sfîrșitul lunii aprilie că vor fi repartizate către instituțiile de învățămînt superior aproxima­tiv 70.000 de granturi, actuala condu­ce­re a MECTS a propus creșterea acestora cu aproape 30.000. Nu specifică însă și care va fi cuantumul acestor granturi. Însă, ținînd cont de faptul că bugetul pentru educație nu a fost mărit și de faptul că nu a fost propusă nici o rectificare bugetară, granturile nu pot avea aceeași valoare precum cele propuse de ministrul Baba. Acesta a explicat că un grant va crește de la 2800 de lei pînă la 4000 pe an, pentru fiecare student. „Problema este doar de îm­păr­țire în țară și, indiferent cum se va face, noi fiind o universitate în primele 12, vom primi, credem, chiar puțin mai mult decît anul trecut”, a conchis prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

În mod concret, la nivel de licență vor fi alocate 62.400 de granturi (spre deosebire de cele 45.887 propuse de fostul ministru), la cel de master, 35.600 (față de proiectul fostei guvernări, ca­re prevedea 25.426), iar în ceea ce pri­vește studiile de doctorat, numărul s-a dublat, de la 1500, la 3000.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top