Profesorii tari se întrec în sălile Medicinei
Academia de gardă 10 mai 2012 Niciun comentariu la Profesorii tari se întrec în sălile Medicinei 0În perioada 11-13 mai va avea loc la Iași cea de a cincea ediție a „Galei Profesorului Bologna”, eveniment în cadrul căruia li se va acorda distincția de „Profesor Bologna” unui număr de 80-100 de cadre didactice din toată țara.
Premierea va avea loc sîmbătă, 12 mai, de la ora 18.00, în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. „În acest an au fost înscriși aproximativ 620 de «profi tari», dintre care 60-70 sînt cadre didactice de la universitățile ieșene. Vor primi distincția noastră profesorii care au interacționat cu studenții și s-au implicat în proiectele acestora de la facultățile unde predau. Noi am spus că nu este de ajuns ca un cadru universitar să vină și să ne predea de pe niște slide-uri, ci mai important este felul în care el ne comunică acele informații”, a declarat Fawzia Sha’at, responsabilul PR al „Galei Profesorului Bologna”.
Pe 13 mai, începînd cu ora 09.00, se vor desfășura în amfiteatrul „Emil Palade” al Facultății de Farmacie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași o serie de conferințe și dezbateri pe tema învățământului centrat pe student, la care vor participa atît studenți cât și profesori. Organizatorii evenimentului din acest an sînt: Liga Studenților Economiști, Societatea Studenților Mediciniști din Iași, Societatea Studenților Farmaciști Iași și Liga Studenților Electroniști, aflați sub egida Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
Primele cadre didactice care au primit titlul de „Profesor Bologna” au fost cei reuniți la „Gala Profesorului Bologna” de la Sibiu din 2007. Anul trecut, 102 de dascăli au fost premiați la Cluj-Napoca în cadrul celei de a patra ediții a galei, dintre aceștia șapte fiind profesori ieșeni.
Laura-Elena BEJINARIU









Adaugă un comentariu