Teodor Săveanu, omagiat la împlinirea a 100 de ani

Academia de gardă Niciun comentariu la Teodor Săveanu, omagiat la împlinirea a 100 de ani 5

Miercuri, 25 aprilie, la sala Rec­torat a Universității Tehnice „Gheor­ghe Asachi” din Iași, a avut loc o­ma­gierea profesorului Teodor Să­vea­nu, cu ocazia împlinirii vîrstei de 100 de ani. Evenimentul a început de la ora 11.00 și a fost deschis și moderat de către președintele Senatului, prof. univ. dr. ing. Anghel Stanciu, care a început în grabă, deoa­re­ce „din ce am înțeles, domnul profesor, de la ie­și­rea la pensie și pînă acuma, are atîtea să ne spună, încît sperăm să terminăm pî­nă la 12”.

Cuvîntul a fost luat apoi de către prodecanul Facultății de In­ginerie Chimică și Protecția Me­diu­lui, prof. univ. dr. ing. Silvia Curtea­nu, care, înainte să-i ofe­re diploma de excelență, a ținut să punc­teze că „via­ța și activitatea domnului profesor Să­vea­nu se confundă cu via­ța în­vă­ță­mîn­tului de inginerie chi­mică din Iași”, acesta avînd aceeași vîr­stă ca și facul­tatea la care a predat.

Rectorul universității, prof. univ. dr. Ion Giurma, i-a oferit profesorului o medalie pentru contribuția sa în mediul academic, iar un fost student de-al său, Săvel Ifrim, care a scris o carte dedicată acestuia, a amintit des­pre „cursul dom­niei sale, care era unul cu totul de­os­e­bit. Un curs modern și dificil de a fi elaborat în perioada a­ceea, cînd eram aproape de sfîrșitul răz­boiului și ră­ni­le încă nu erau vindecate”.

În cea de-a doua parte a evenimentului, sărbătoritul le-a povestit ce­lor din sală despre parcursul său academic, începînd cu școala primară și subliniind faptul că a fost un „țăran sărac și necăjit”. „În liceu, trebuie să menționez că ultimele două clase m-a ținut o familie cu patru copii, unul dintre ei fiindu-mi coleg, deoarece nu mai aveam bani. Bacalaureatul l-am dat la Fălticeni, tot pe cheltuiala lor. Oamenii aceștia au dispărut, da țin să-i amintesc pentru binele pe care mi l-au făcut să ies din sat și să ajung ceva”.

În continuare, Teodor Săveanu a menționat cîteva din experiențele sa­le despre front, despre cum a ajuns di­rector de fabrică la Craiova și des­pre cum s-a trezit reprezentant delegat al Politehnicii. La final, profesorul a ți­nut să-și exprime cele mai mari ne­mul­țumiri ale sale. În primul rînd, legat de modul în care bătranii sînt tratați în România, iar, în al doilea rînd, le­gat de faptul că, pe tot parcurul său în învățămîntul superior, acesta a fost ținut deoparte. „De ce? Pentru că eram prea pregătit și deranjăm lumea”.

Profesorul Teodor Săveanu s-a născut la 9 februarie 1912 în comuna Dumbrăveni din județul Suceava. Acesta este considerat unul dintre fon­datorii Facultății de Inginerie Chi­mică din Iași.

Iulian BÎRZOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top