Recensămînt și deportare

Dezertori nu sînt neapărat cei ca­re pleacă. Prefer unul care dispare și de care nu mai auzim niciodată decît ci­neva ce stă și intoxică populația (în ca­zul politicienilor din structurile cen­trale) sau orice mediu în care ac­ti­vea­ză.

Din păcate, la noi e fix invers. Plea­că cei buni și rămîn lichelele, vor­ba lui Liiceanu. Nu mă refer la toți, bineînțeles. Niciodată nu e bine să ge­­neralizezi. Însă tendința cam asta e: se îndreaptă către „meleaguri mai bu­ne” și mai prospere medici, cer­ce­tă­tori și profesori care ajung vînzători la supermarket și rămîn golănași care în­cep afaceri dubioase sau se apucă de furtișaguri de telefoane, por­to­fe­le, te­renuri, voturi, ce vreți voi.

Ar trebui făcut așa cum se proce­dea­ză în aeroport sau în vamă, la ie­și­rea din țară, cînd te întreabă care-i mo­tivul plecării. Să vină periodic ci­ne­­va pe la fiecare cetățean, cam cum se face recensămîntul și să-l întrebe ca­re-i motivul pentru care mai stă. „A, freci menta?” Să-l ia frumușel de mî­necă și să-l dea afară, să facă loc ce­lor buni. Să-i trimită în China, la fa­bri­ca Apple. Am înțeles că e destul loc de muncă acolo și angajații nu se plîng.

Nu, dezertori nu sînt neapărat cei care pleacă. În ce privește siguranța și bunăstarea neamului, mai degrabă să-i privim cu ochi încruntați pe cei care au părăsit decența și bunul simț, dar mai stau degeaba pe-aici. Cei care se plîng că avem un sistem fiscal prost, dar fac parte din segmentul corupt al a­­cestuia. Cei care nu reușesc să termi­­ne liceul și se apucă de „combina­ții” și de furat. Ei sînt adevărații dezer­tori ai neamului, restul doar s-au pier­dut pe drumul dintre bani, de­za­mă­gi­re și spe­­ranță.

Ioan STOLERU