Rugăciuni profesioniste

Oricine poate să creadă, să crea­dă fierbinte și să facă mii de cruci regu­la­mentare, de sus în jos și de la drea­p­ta la stînga. Însă cine vrea să ob­ți­nă un beneficiu concret de pe urma cre­dinței sale – o împlinire în plan profe­sional sau personal, un rău pentru duș­mani – trebuie să apeleze la doa­m­na Doina. În fiecare zi de marți, du­­mneaei așteaptă aproape de intrarea în Biserica de la Curtea Veche, în drep­tul Hanului Manuc.

Ajutorul divin poartă ochelari și are părul scurt, ondulat; șade pe un scă­unel, într-un grup mai mare de fe­mei. În mînă are un teanc de acatiste gata scri­se în mijloc: „…(nume) Se roa­gă la Maica Domnului, Domnul Iisus Hristos, Sf. Anton, pentru iertarea pă­­catelor, sănătate, sporul casei, dez­le­­garea de blesteme, de farmece, de du­huri rele, ferirea de accidente”. A­catistele doamnei Doina sînt așa­dar un soi de formulare, unele mai speci­ale, scrise de mînă și fără ștampile. Se completează cu numele solicitan­tului de favoruri cerești, precum și cu cele ale beneficiarilor de rugăciuni. Doamna Doina în­trea­bă scurt: „Nu­me de botez!” și aș­teap­tă cu pixul în mî­nă, ca un polițist dă­tător de amenzi.

La o adică, doamna Doina poa­te veni în întîmpinarea dorințelor cre­din­cioșilor cu o listă mai lungă, în ca­re aceștia să bifeze după pofta i­ni­mii. La cerere, adaugă în josul paginii al­te solicitări de natură sufletească sau materiale. Pentru cine nu știe să-și per­sonalizeze cererea, doamna Doina pu­ne de la ea: „succes în carieră”, „li­niște în familie”, „pace su­fle­teas­că”. Cică publicul larg cam asta solicită și, la urma urmei, prinde foarte bine o li­niște în familie sau o pace su­fle­teas­că din oficiu.

După aceea, doamna Doina zi­ce că trebuie să încheie, să nu-l plicti­seas­că pe Cel de Sus și scrie mare „AMIN”, pune semnul exclamării și subliniază. „Data viitoare veniți ai­ci? Trebuie să facem zece marți! În fie­ca­re marți cîte un acatist. Și în a ze­cea marți facem acatist de mul­țu­mi­re. Căutați-mă pe mine, să mergem pe ace­eași mînă”, zice ea, iar vocea e oa­recum severă. Face o programare pen­tru săptămîna viitoare. Scrii­toa­rea de acatiste își mai avertizează clientul că se va lăsa așteptată doar dacă tre­ce Poliția prin zonă. Iar doamna Doina merită așteptată, „că înăuntru n-are cine să vă scrie”. Pe urmă, în­ca­sează cît o fi, că „nu lucrăm pe ta­xe”.

Cu banii în mînă, mai vine o în­dru­mare, una din suflet: „Uitați, mer­geți și luați de la omul ăsta lu­mî­nări…” și arată spre un domn zdre­n­țăros, care zîmbește. „Decît să lu­a­ți cu 4.000 bucata din biserică, dați un leu pentru șapte bucăți. Apoi dați la pă­rinte o lumînare și un bănuț pentru o zi. Data viitoare dați alt bănuț, dar un leu, doi, nu mult. Hai, pregătește niș­te lumînări!”, strigă ea către res­pec­tivul coleg, și omul zîmbește tot mai larg. O industrie întreagă se ur­neș­te cu fiecare rugăciune.

Vlad ODOBESCU