Viitorul ne pîrlește biții

Pastila de după Niciun comentariu la Viitorul ne pîrlește biții 0

S-au dus vremurile în care ne strîn­geam prin amfiteatre și eram nostalgici după gume Turbo sau după eu­ge­niile la pungi mici. Acum, de abia ne aducem aminte de fumul î­ne­căcios de țigără din sălile de jocuri „arcade”, unde dădeam la păcănele ca Superman să mai zboare cu-n etaj mai mult sau ca Scorpion să dea fa­ta­litate în Mortal Kombat.

Nostalgiile viitorului, precum ne­­voile prezentului, vor fi legate tot de Internet. Este bizar, dacă stăm să ne gîndim, că aparate precum te­le­vizo­rul sau radioul nu au reușit să ne in­fluențeze atît de tare precum a făcut-o deschiderea aceasta oferită de In­ternet. Mai mult chiar, televizorul și radioul reușeau să aducă oamenii împreună, îi provocau să discute, să dez­bată, era cîte o Poiana lui Iocan în fiecare sufragerie.

Pe aceeași idee trebuia să func­țio­neze și Internetul. Acesta însă ne-a scăpat de sub control. Comuniunea ce trebuia să existe ca o alteritate a so­­cietății a început să ne mănînce atît de puternic personalitatea în­cît ajun­gem să ne oglindim în mo­ni­­torul de la calculator, laptop, chiar și în cel de zece inch al tabletei. Nu mai distingem realitatea de zi cu zi de cea virtuală și lipsim de la muncă sau de la facultate pentru că Sam, omul de afaceri sub al cărui chip ne ascundem în Second Life, trebuie să încheie nu știu ce bussiness.

Iar acum, prestigiul în societate nu se numără prin participarea activă în viața comunității, ci prin numărul de like-uri, share-uri și subscriberi de pe Facebook. Și, pînă la urmă, proble­ma nici măcar nu este aceasta. Gîn­diți-vă că aceștia sîntem noi, cei care ne-am mai julit coatele căzînd dintr-un copac la țară cînd eram mici, cei care nu trebuie să mergem la grădina zoologică pentru a vedea cum arată o pi­che­re. Dar pentru cei care și-au crescut păsările în Second Life, care au învățat cum să se comporte în so­cietate jucînd Sims și își numără prie­te­nii doar pe Facebook, unde începe virtualul și unde se termină realita­tea? E posibil ca ei să nu știe cum a­rată aceasta nici dacă le-ar sta direct în față. I-ar da share și ar întreba pe al­ții.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top