Repartizări la grupa mică

Cu riscul de a da grăbit sentințe prea dure – numai decizii proaste se iau în învățămînt în ultima vreme.

Bineînțeles că normal și firesc este să-ți dai copilul la școala din cartier. Să nu-l pui încă din clasa I să facă drumuri zil­nice pînă în alte zone ale orașului, mai ales că-n felul acesta se creează un fel de „comunitate” printre puștii din cla­­se­le primare. Se împrietenesc și, locuind a­proape unul de celălalt, își fac primii prieteni în vecinătatea locuinței.

Însă de ce a fost nevoie ca acest lu­cru să fie specificat prin lege? Astfel încît ce­tățenii să fie obligați să își înscrie co­piii la cea mai apropiată școală. Cel mai probabil mulți tot asta vor face, pentru că este con­venabil din mai multe puncte de ve­de­re. Dar ce facem în cazul în care școa­la din cartier este cunoscută ca fiind u­na sla­bă, cu învățători și profesori de ca­litate, moravuri îndoielnice sau cu re­­pe­ta­te antecedente neplăcute? Și, ori­cît de „po­litically correct” am fi, un copil ro­­mân într-o clasă de țigani va avea mai mult ca sigur probleme de adaptare. De ce, în astfel de situații, să fie legea îm­po­triva părinților care vor doar să le o­fe­re puștilor o educație care începe cu drep­­tul? Cu motivul lemnos de „a libe­ra­liza învățămîntul și a combate corup­ția”? Să fim serioși, cine vrea să dea sau să ia șpagă o va face oricum. Nu su­nă mai degrabă a îngrădire de drepturi a­ceastă repartizare obligatorie cu iz co­mu­nist? Nu e normal ca un cetățean plă­ti­tor de taxe, bani din care ajung și la e­du­cație, să aibă dreptul să aleagă școala un­de învață copilul lui?

Normal o fi. Mai nou, legal, nu. Vor­ba unui critic al societății americane: „Sîn­­teți liberi să faceți așa cum vă spu­nem!”.

Ioan STOLERU