Conversații la întîmplare

„Curcanu la telefon. Vasile sînt a­cu­ma în Carrefour, vrei să-ți iau u­na de Alexandrion ori ceva mai moca, un Passion ceva. Sînt cam la fel la gust, îți zice expertu’. Și nu-mi dai ba­nii că și așa am să-ți dau eu de pe sti­clele alea de bere de atunci, da’ ve­zi să nu af­le Măriuca. Că nu știe de­ banii ăștia și nici de sticlele alea. Du­minică plec la ța­ră, am un parastas, îți aduc niște țui­că de aia de-a lu’ so­cru-miu și o sticlă de frăguță, știu că-ți place, de aia ca la Re­velion. Hai pa!”. Curcanu, după cum s-a intitulat per­sonal, are un pardesiu ne­gru, o pă­lărie de văcar texan și mus­tețe ca tă­ciunele, frumos tunse după conturul bu­zelor. Dolofan la față și ro­șu în obraji, se grăbește să prindă un că­ru­ci­or pentru cumpărături, sîmbăta es­te cam aglomerat, ce-i drept.

***

Priponită bine de tocurile ei cui, cu­­­coana cu haină roșie de blană se o­p­rește în ușa magazinului de bijute­­rii. Au reduceri. „Alo, fata mea, eu știu că nu vrei nimic da’ totuși e ziua ta. Eu îți iau. Ce vrei, zi-mi să nu mă tre­­ze­sc după aia că nu-ți place și faci fi­țe-fi­țe. Îți iau un biju, o eșarfă ori o po­șetă de o­cazii? Cum? Ai din as­tea? Ori un par­fum ceva? Lasă că văd eu, me­riți ce-i mai bun, i-am spus și so­țu­lui meu să-mi dea bani dimineață că trec pe la tine. Nu face, lasă, te re­van­șezi tu cîndva, pre­gătește o cafea cîn­d vin. Pupici, dra­gă!”. Apoi intră la Meli Melo și pri­vește simandicos la și­ragul de lăn­ți­șoa­re. „Avem reduce­ri mari”, spune vîn­zătoarea. „Acestea sî­nt suflate cu a­ur și costă 10 lei, au fo­st 50, 60 de lei pînă acum. Azi e ul­tima zi și eu zic că mer­ge un ca­do­u, v-am auzit vor­bin­d”. Cucoana a­na­li­­zează dînd din nas un lăn­țișor cu pan­dativ și spune: „Îl iau pe ăsta, la ur­ma urmei nici un cadou prea s­cum­p și oricum ea nu știe, e de un­de­va pe la țară”.

***

La casa de marcat coadă până la raf­­tul cu ouă. „Doamnă da’ cum să fie un cofraj 24 de lei, era 14 cînd am lu­at data trecută.” Casiera: „Erau de la gă­ini stresate alea ieftine și s-au re­tras, nu vă mai uitați la știri?”. Clie­n­tul ner­vos: „Vai de capul meu, și as­tea ce-s așa de scumpe? Le face vreo ­gă­ină de a­ur? Lăsați-le, nu le mai du­c înapoi.” Ca­siera: „Vă costă 73 de lei”. El: „Of, nu am suficient, trebu­ie să renunț la ceva. Tăiați măslinele. „Ca­siera: „Tot nu vă ajunge”. El: „Tă­iați și sticla de lap­te și iaurtul”. Ca­siera: „Tot nu.” El: „Atunci tăiați și varza”. Ca­si­e­ra: „Să știți că vă mai trebuie un leu”. El a­jun­s la culmea exasperării: „Atunci tăiați-mi ouăle, doamnă!”

Paula SCÎNTEIANU