Cărțile electronice, pagină cu pagină
Academia de gardă 5 noiembrie 2012Între 31 octombrie – 1 noiembrie, în Sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Între 31 octombrie – 1 noiembrie, în Sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Aproximativ 20 de studenți cazați în căminele din Complexul „Titu Maiorescu” al Universității
150 de liceeni din toată zona Moldovei vor participa pe durata a trei zile la proiectul „Student
În cinematografele ieșene au bătut clopote de premieră vinerea trecută, pe 26 octombrie, cînd
Ocupate cu deplîngerea suspendării fondurilor pentru proiectele din Programul Operațional
Anul acesta, Comisia Europeană (CE) a suspendat plățile pentru cererile de rambursare din partea instituțiilor
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Vinerea trecută, 26 mai, conducerea Universității de Arte „George Enescu” din Iași (UAGE)
Cu ocazia celebrării a 152 de ani de la înființare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
În perioada 25 – 27 octombrie, conducerea Facultății de Inginerie Electrică, Electrotehnică și
Cu ocazia organizării conferinței internaționale „Drept național și drept european”, defășurată
Vineri seară, locul gongului de început a fost luat, în localul Teatru’ FIX, de zăngănitul prelung
Din 2010 se tot așază cărți pe masa de joc a dosarului „Motorina”, iar în luna septembrie
Deoarece exista riscul ca și anul acesta studenții să rămînă fără posibilitatea de a opta pentru
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
Pentru prima dată în istoria AIESEC, Congresul European al organizației are loc în Cluj-Napoca,
Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE) din Iași a deschis stagiunea 2012 – 2013 joi, 18
În urma Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România (CMR) de joi, 18 octombrie, Ministerul
Săptămîna trecută, de joi, 18 octombrie, au început manifestările științifice organizate
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași desfășoară în perioada 20-30 octombrie „Dies