Opriți planeta, vreau să cobor!

Pastila de după Niciun comentariu la Opriți planeta, vreau să cobor! 13
Mars exploration

Acum trei săptămîni, Administrația Națională de Aeronautică Spațială (NASA) confirma că a găsit apă în stare lichidă pe Marte. Astfel, a adeverit îndelungatele speculații, dar mai ales visele călătorilor în spațiu care întotdeauna își începeau somnul cu „ce-ar fi dacă”. Ce-ar fi dacă ne-am putea muta chiar mîine bîrlogul într-un canion al Planetei Roșii? Am reuși să-l păstrăm intact și să nu se sfărîme sub greutatea păcatelor noastre? Și apoi, cine-ar avea prioritate aici? Aventurierii intergalactici sau toate acele familii care nu și-au găsit un loc al lor pe Terra, unde au fost pasați dintr-un loc într-altul?

Roxana Găină | Să ne exilăm poverile pe Marte
Alexndra Creangă | Aproape Scenariu
Bianca Vieru | Alice e cu capul în nori
Adelina Meilie | Hai-Hui prin viitor
Andrei Mihai | Cu visele în două luntri

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top