Rugăciunea din Săvinești are semnal pînă în Rai
27 februarie 2017
Nu se știe sigur dacă am scăpat de spiritul de turmă, însă un alt răcnet începe să-și țeasă existența în fibrele noastre. Nu-i o noutate că sîntem expeți în politică, femei și fotbal, iar mai nou, ne place ca pe cărțile noastre de vizită să scrie „șef”. Și nu contează unde. Șef de scară, la parcarea din spatele blocului, în raionul cu băuturi de la supermarket, ori stăpîn peste hectarele de teren din Farmville, esențial e să ai în subordine pe cineva care să-ți asculte ordinele. Păcat însă că majoritatea subestimează ce-ar trebui să facă cu adevărat un lider și, urmînd exemplul lor, alții ajung să le ia locul. Doar că o fac și mai prost.
Adaugă un comentariu