TABLETĂ – Discriminare, clasa I

Cine nu ieșea cu ceilalți băieți din clasă la fumat, în spatele garaje­lor de lîngă școală, era apoi ame­nin­țat cu bă­taia, în caz că află diriginta sau vreun părinte de activitățile ex­tra­cu­r­ri­cu­la­re ale puștilor rebeli. Ast­fel, mulți au a­les primul fum în fa­voa­rea primului pumn.

Dacă nu făceai glume proaste și farse celor din jur, cum ar fi să um­pli cuiva ghiozdanul cu apă sau să li­pești între ele paginile cărții de română ale tocilarului clasei, atunci erai conside­rat „unul dintre cei cuminți” și le pă­țeai tu. Abia după ce i-am dat foc ge­cii lui Titus „Tocilarul”, cu ajutorul lui Mircea, care a adus acetona, și du­pă ce i-am băgat capul într-un coș de gunoi am fost și noi acceptați printre cei pri­vi­legiați. Abia după ce am în­ce­put să cumpărăm semințe și coniac Na­po­leon de la „Baba”, care era atît de bătrînă încît nu-și mai dădea sea­ma că vinde alcool la minori, am putut să um­blăm cu „greii” Școlii Generale nr. 3.

Mai tîrziu, trebuia să pui deopar­te banii de pachet primiți de-acasă, să mergi la sală și să joci Counter Strike. Așa ajungeai să fii cunoscut de cei mai duri tipi din cartier și ca­re apoi nu te mai opreau la colț de stra­dă să-ți ceară aceiași bani de pa­chet, ca să se poată întoarce la net-cafe (ori pentru că te cunoșteau, ori doar pentru că ști­au că nu-i mai ai). Și tot așa, cine nu era și bun la Coun­ter Strike, aceas­tă miuță a puștilor se­co­lului nostru, era primit cu ochi reci și șicanări de fie­care da­tă cînd își făcea apariția în sală.

***

Am crescut ca niște puști rebeli în ideea că ori sîntem răi, ori „ne-o luăm” rău. Și-acum, de ce ne mai mi­ră cînd ne irită, conștient sau nu, vo­lun­tar sau involuntar, să vedem ceva diferit.

Ioan STOLERU