Chiriaș în casa de nebuni

Ionela a pierdut la amanet și ul­ti­mul inel al mamei sale. „Din asta tră­im în ultima vreme. Ea nu mai mer­ge la serviciu, iar eu nu pot lăsa școa­la de tot”, îmi spune fata de 21 de ani. A în­ce­put să ia din aurul Dom­nicăi acum patru luni, cînd tatăl ei s-a internat la spital, la dezalcoolizare. „De cînd m-am născut eu, e a cincea oară cînd se duce acolo. Nu a rezolvat nimic, cînd iese se oprește prima dată aici la col­țul blocului și bea pînă îl duc înapoi cu salvarea”, și își strîn­ge palmele în poala fustei care stă să cadă de pe șolduri. E mică de statură, cu gîtul lung și subțire și un zîmbet stins în colțul gurii. Coșul pieptului se vede pînă și prin bluza maro, groa­să, pe care o poartă. Îmi spune întru­na că dac-ar fi avut altă soartă, chi­pul ei poate-ar fi dus-o departe.

A renunțat la liceu cînd avea 16 ani, ca să lucreze într-un restaurant, ca ajutor de bucătar. Au mutat-o din­tr-un loc în altul, pînă cînd „am ajuns la un depozit de băuturi, să car lăzi, să descarc mașinile”. A stat mai bine de un an acolo, pînă cînd într-o di­mi­nea­ță nu s-a mai putut îndrepta de spa­te. „Mi-au zis că au plecat din loc trei vertebre și că trebuie să stau la pat”. Atunci și-a promis că va termina școala, va merge și la facultate, fie ce-o fi cu familia ei.

Răsplată pentru milă

Nu are ce vorbi cu mamă-sa, cu Dom­­nica. E așa de cînd o știe. „Ve­nea me­reu beată, pu­țea de nu pu­team să stau lîngă ea și mă bătea”. Odată, i-a rupt mîna și i-a spart capul cu o oală, „pen­tru că m-am dus și eu într-o seară la discotecă. Mi-a zis că așa-mi trebe da­că umblu cu tot felul de băr­bați”. A­poi bătăile au devenit crîn­ce­ne. A dat-o afară din casă de două ori, a împins-o pe scări și i-a tă­iat părul de ciu­dă. „E bolnavă cu ca­pul săraca. Am vrut să o duc la So­cola, da’ mi-a fost milă de ea. N-o iu­besc, nu o văd ca pe o mamă, dar ce să fac. Trebuie să trăim cu toții”.

Pî­nă nu demult o ajuta și fratele ei cu ca­sa, dar a plecat în Spania și n-a mai dat nici un telefon. „De cinci ani nu am mai auzit de dînsu’. Un ban să tri­mită și el, că eu nu pot lucra, mama e nebună și tata e dus de tot”, lovește cu palma în masă. Nici lui nu i-a fost ușor acasă. Ionela își amintește că frate-su era mai „deștept” și fura uneori bani din geanta Domnicăi. Pînă în­tr-o zi, cînd l-a văzut tatăl lui și a­proa­­pe l-a omorît cu o bucată de lemn de la ușă. Atunci, a hotărît să plece de acasă, dar i-a promis fetei că „mă chea­mă și pe mine dacă găsește demuncă, ceva de făcut”. Și dus a fost.

Pensia mamei nu îi ajunge decît pentru mîncare, iar as­ta atunci cînd tatăl nu trece pe acasă. „Ia toți banii, ne bate și apoi pleacă să bea. Și uite așa, o lună mă duc și stau cu copiii prin vecini, mai spăl pe jos, pe scara blocului, și ne descur­căm”.

Ce ascunde bunătatea

S-au mutat din apartamentul cu patru camere din Dacia în unul cu două în Zimbru, acum un an. „Nu pu­team ține așa casă. Și ce să facem cu toate camerele? Eu dorm cu ma­ma, ca să nu plece din casă singură, iar tata e mai mult pe afară”.

Iar de atunci, le merge tot mai rău. Săp­tă­mî­na trecută au primit aviz că nu și-au plătit întreținerea de cînd au venit, a pierdut toate bijuteriile și mama parcă a amuțit cu totul. „Mai zicea și ea cîte ceva, ba să știi că mai și rî­deam cu ea. Cîteodată pare așa de nor­ma­lă…”. În tinerețe, Domnica era la fel ca acum. „Începea să urle din se­nin, să arunce cu farfurii și să îl în­ju­re pe tata. Din cauza ei s-a apucat de băut, sau ce știu eu?” De la o vreme, însă, mama ei nu se mai ri­di­că din pat, stă cu ochii numai la fereas­tră și mai plînge uneori prin somn. „Odată, a plecat de nebună din casă și am găsit-o pe stradă. A venit un vecin, a bătut la ușă și mi-a zis că era să dea o mașină peste ea”.

Ionela se încruntă de furie și de­vine se­ri­oa­să. Îmi spune cu glas scă­zut că a și lovit-o pe Domnica. „În sfînta zi de duminică ea s-o apucat să spele hai­ne. Și le-o murdărit pe toate, că na, dacă e nebună nu știe ce face. Și așa m-am supărat că am luat-o de cap și am lovit-o peste față”. I-a părut rău mai apoi, dar „merită, că așa îmi face și ea”.

Adriana ZĂVOI