Un morcov în plus pentru ingineri

„Săru’ mîna, îmi cer scuze că vă deranjez. Sînt student la Psi­ho­logie, iar un profesor mai țicnit ne-a dat temă să comparăm că­mi­ne­le de la «Cuza» cu cele de la Politehnică. M-am uitat un pic prin jur, mi-am făcut o idee, și vo­iam să vă întreb cum sînt studenții pe aici”. Nu se uită la mine nici do­uă secunde, că femeia de serviciu din T3 își apucă vînjos mătura și mă descurajează cu un „nu vezi că-s ocupată? Mai lăsați-mă cu pros­tiile voastre”.

Cum aici nu pare să am succes, mă mut către T17, unde două doamne în halat alb co­boa­ră în pași de felină scările de la e­ta­jul cinci. Arunc același cîrlig, doar cu o față mai naivă, iar de da­­ta asta am noroc. După ce aflu cî­te ceva despre politehniști, doam­­na Ana îmi spune chicotînd că se­siu­nea este partea ei preferată din an, deoarece atunci are de curățat cel mai puțin după „sălbatici”, ca­re parcă-s mai „obraznici” de la an la an. „Deci parcă s-ar întrece; toți ăștia noi fac chefuri și năz­dră­vănii mai mari decît ăilalți”. Nu a­pu­că să termine tot ce are de spus, căci colega sa de mop, o contrazi­ce: „Nu-i adevărat fată, ăștia-s niș­te puișori față de ce erau odată. Nu-i vezi că stau închiși în ca­mere la computer toată ziua?” Tan­ti Ioa­na lucrează în cămin, ca femeie de serviciu de foarte mult timp, și deși pare că o enervează studenții, ea și-i amintește cu un zîmbet în col­țul gurii, avînd cîte un rid pe frun­te pentru fiecare. „Pe cîțiva îi mai revăd pentru că au ajuns profesori aici, însă chiar dacă au cres­­cut, tot copii de-ai mei au ră­mas”.

Tema: trei mese pe zi

Unul dintre cele mai importante lucruri de care femeia crede că un student ar trebui să țină cont e alimentația, spunînu-mi a­proa­pe secretos că-i ceartă pe ingineri dacă mai trebuie pus vreun morcov la borș sau dacă lasă prea mult pireul pe foc. Analizîndu-mă un pic din priviri, tanti Ioana e de părere că și eu am dat în „boa­la calculatorului”. „Adică, uite la tine, ești numai piele și os, a­proa­pe că-ți pot număra coastele. Și pariez că nu-i pentru că stai să mă­nînci doar cărți pe pîine”. Iar în timp ce primesc o dădăceală des­pre cele trei mese ale zilei,  o tî­nă­ră o salută pe doamna Ana, în­tre­bînd-o ce-i mai face fetița. „Doam­nă, vedeți să nu ajungă ca noi, cu cearcăne și haine pătate de cafea”.

Andreea, fiica îngrijitoarei e în clasa a noua la liceu. Și chiar da­că nu-i prea place matematica, mama sa tot vrea să o trimită la a­ce­eași Universitate pentru care ea curăță gunoiul altor copii; mă­car ea să facă cocoașă de la scris, și nu de la datul cu mătura.

Iulian BÎRZOI