În luptă cu pirații

Dornici să desfacă bilețele cu indicii și să pornească-n aventura promisă, 15 tineri se încumetă să fie prezenți încă de dimineață în parcul studențesc transformat în sat nautic, „La Balenă”. Înghesuindu-și curio­zi­tățile printre năvoadele pline cu vi­ni­luri și pescuind curaj din fîntîna proas­păt vopsită, aceștia formează echipe de cîte cinci și însoțiți de doi coordonatori dau startul navi­ga­ției.

Punctul de plecare, bine ales de către organizatori într-un colțișor as­cuns al orașului, vine cu ocazia do­bîn­dirii primei comori. Echipa lui Andrei, inițiatorul vînătorii, își în­ce­pe goana labirintică prin Iași din par­cul Junimii. O mînă aruncă cele două zaruri și-apoi două voci deloc sincro­nizate citesc indiciul către cea dintîi insulă. Cuvîntul „cultură”, prezent de cîteva ori în adresa schițată poe­tic de către Andrei în noaptea prece­den­tă, se-asociază cu „fiori”, cu „mu­zi­că” și-n loc să se asocieze-n final și cu destinația corectă, trimite echipa în fața Conservatorului. „Primul eșec, primul pas înainte”, spun ei.

Descoperind Iașul

Pentru a primi următoarea in­di­cație către insulă, echipa trebuie să se-ntoarcă din oraș cu o serie de fo­to­grafii. Cerința n-ar fi atît de grea, da­că în ele n-ar trebui să apară zîm­bind și oameni furați direct din stra­dă și convinși să-i ajute. „Vreți să vă stric poza? Nu stau decît dacă pot s-o țin de după gît și pe fata asta fru­moa­să de-aici”, se-aude vocea veselă a unui domn deloc greu de atras în joc. Echipa-și prezintă albumul cu fo­to­grafii încropit pe moment și toa­tă lumea fuge către Mitropolie. După ce colecționează numere de telefon ale unor persoane străine, urmează goana după ruine și-apoi o nouă sar­cină de rezolvat. Mai puțin obiș­nui­tă, această nouă cerință a organizatorilor îl trimite pe Andrei, un mem­bru curajos al echipei, să meargă în piață și să se întoarcă cu o ceapă pe care, mai apoi, o întinde grațios Ra­lucăi, rugînd-o s-o mănînce – to­tul pentru comoară.

Dintre ruinele subterane plonjînd în realitate, francofonii își pun din nou echipele pe fugă. Telefonul lui Andrei sună continuu, fiecare coor­donator cerîndu-i indicații și ofe­rindu-i detalii despre ce-au mai reu­șit sau nu să facă membrii echi­pe­lor lor. Din Palatul de Justiție își face apariția un jandarm. Dînd din u­meri și-ncercînd să citească ce-au scris cu iarbă vînătorii gălăgioși pe treptele instituției, acesta renunță și pleacă înapoi în clădire nedumerit. „Zi­le­le Studentului Francofon” n-așteaptă fotografiate și-ncep să zboare-n toa­te direcțiile făcînd munca echipei să pară inutilă. Apreciată însă, ideea lor rămîne luată în calcul și toată lu­mea gonește în pas din ce în ce mai alergător către destinația nouă.

De la jocuri copilărești cu porto­cale la plimbarea unuia dintre membri costumat în mumie pe stradă, ni­mic un mai pare surprinzător. Im­portant este să găsească comoara as­cunsă în campusul studențesc.

de Alexandra CREANGĂ