Dimineața, printre stele

Patru ani am scris horoscopul la ziarul ăsta fără să-mi dau seama că o fac greșit. Niciodată pînă acum nu am urmărit Urania, nu am citit pe    e-astrolog și sincer nici nu prea cred în zodii. Pînă să dau de planetariul de la Cuza, în fața căruia așteptam timid joi dimineața.

Timid, pentru că lîngă mine e un grup organizat, de vreo 25 – 30 de oameni și eu nu-s trecut pe nici o lis­tă. Așa că încerc să nu deranjez și să par cît mai „de-al locului” și cînd ci­neva întreabă dacă sîntem toți, mă stre­cor și eu printre oameni pe ușă.

Înăuntru, liniște. Doar scîrțîitul du­bios al scaunelor așezate în cîteva rînduri circulare în jurul unui dispo­zi­tiv pe care cîțiva îl privesc curioși. Puțini observă că, de fapt, tavanul ca­merei este o jumătate de sferă de cu­loarea albă.

Cum se face noapte

Se sting luminile și pe cer apare soarele. Sau proiecția lui, printr-un fascicul gros de lumină. Profesorul care operează mașinăria ne spune că e fabricată în Germania, în 1980, și că-i lipsesc ultimele două planete. Apoi, ne trece scurt prin cîteva no­țiuni generale de astrologie, în timp ce soarele își urmează cursul firesc pe tavanul concav al încăperii. În cî­teva secunde cerul se umple de stele și lumea din sală exclamă. Pînă ne or­bește pe toți cineva din public, care s-a gîndit că-i o idee bună să se-apuce de făcut poze cu blitzul într-o încă­pere în care stăm de zece minute pe beznă. Dar îl apostrofează cineva din „public” și se oprește repede. „Astru în­sem­na «rătăcitor» în antichitate”, ne explică în continuare profesorul și în­ce­pe să ne arate principalele conste­la­ții de pe cerul din mica sală a Uni­versității „Alexandru Ioan Cuza”.

Pollux, cuprins de tristețe din ca­u­za faptului că fratele său muritor, Castor, murise, l-a rugat pe Jupiter să îi împărtășească acestuia nemu­ri­rea sa. Iar Jupiter, recunoscîndu-le fap­tele de vitejie, i-a unit pe cei doi în ce­ruri. Astfel, în octombrie și no­iem­brie, Gemenii apar pe orizontul de est. Profesorul se mai joacă la ma­șinăria pe care o mînuiește, făcînd ca stelele să se miște ca și cum ar trece timpul. „Observați cum în timp ce aștrii se mișcă, Steaua Nordului ră­mîne mereu la locul ei. Așa vă puteți orienta dacă v-ați pierdut undeva. O puteți localiza măsurînd de cinci ori spre dreapta latura de jos a Carului Mare, care este acolo”, și ne arată lo­cul acesteia pe tavan cu un fel de lan­ternă al cărei fascicul e în formă de săgețică.

Mai trece o noapte și-o zi și ne arată și reprezentarea fiecărei zodii pe cer, constelația care o reprezintă și un­­de și cînd o putem observa. De-acum, promit solemn că n-am să mai fiu su­perficial și miștocar. În fiecare du­mi­ni­că seara, înainte să scriu horoscopul, fac o vizită la Planetariu.

Ioan STOLERU