Ce-ați făcut din inima lui Cuza

Nici bine n-am scuturat portofelul prin magazine, de Ziua Îndră­gos­ti­ți­lor, că a mai apărut din neant și Dra­go­betele. Dacă unii o iau ca pe va­rian­ta autohtonă a aceleași săr­bă­tori, pentru mine n-a fost decît ocazia pen­tru a mă recompensa în fața co­le­gei mele, pentru toate răutățile de-a lun­gul anului. Dragostea nu o arăți doar o dată pe an decît dacă ești la de­tenție și aș­tep­ți vizita din partea so­ției. În rest nu are rost pentru ceilalți.

Pentru Liviu și cei peste o sută de prieteni pe care i-a adunat în Piața Unirii, se pare că situația nu a fost chiar așa. Mai mult, au vrut să arate tu­­tu­ror cît de mult se iubesc ei, ro­mâ­neș­te mai ales, au făcut o ini­mă umană lîngă statuia lui Cuza.

N-am vrut să fiu pe post de aortă în organul lor, dar poate așa aș fi aflat ce înseamnă „Dragobetele să­ru­tă fetele”, cum s-a chemat și evenimentul cu pricina. „Poate s-au adunat pentru Sida sau cancerul la sîn, cine știe?”, i-a spus un bărbat soției sale, în timp ce se plimbau pe lîngă Hotelul Traian. Un cuplu de tineri s-a ridicat de pe ban­că și s-a amestecat în grupul deja format, iar două fete mai că s-ar fi alăturat, dacă n-ar fi venit tram­va­iul în stație.

Aproape de infarct

„Să fie o fată după un băiat”, spu­se tî­­nărul în fața celor adunați. Tinerii s-au pus în șir indian, așteptînd semnalul din par­­tea băiatului cu portavocea în mî­nă.

Cîteva mîini ridicate în centrul pieței, un grup de trei persoane care de­limitau inima și după micul țiuit auzit din portavoce, șirul a început să „curgă”. „Faceți inima pe două rîn­duri”, s-a auzit din fundal. De pe statuia din piață puteau fi văzuți tinerii cum se îngrămădesc unul în altul de parcă ar fi micile celule de co­les­terol pe de o venă. De la ultimul etaj al hotelului Uni­rea, clienții stăteau cu fețele lipite de geam și și-au îndreptat aparatele către aceștia. Cîțiva curioși s-au și suit pe statuie pentru a privi mai bine ini­ma.

S-au prins de mînă și au început să facă un val. Chit că sincronizarea nu a adus deloc a un puls de inimă, tinerii și-au zîmbit unul altuia. Au strigat cîte un ura, iar din partea microbiștilor s-a și auzit ba cîte un „Hai, Steaua!” sau „Dinamo”.

Pentru cîteva secunde, mi-am pus mî­na la piept, să nu spună colega mea că nu sînt în consens cu cei prezenți. Din păcate, replica spusă de unul dintre studenții care stătea la poză mi s-ar fi potrivit mai bine: „uite așa arată o ini­mă izbită de statuie”.

George GURESCU