Amintiri aduse de vînt

În aer se simte puternic mirosul proas­păt al unei ploi de vară, iar în parcul din campusul ,,Titu Maiores­cu” s-au adunat de la cei mai vechi la cei mai noi membri ai Asociației Studen­ților Fran­cofoni din Iași (ASFI) pentru a-și aduce aminte împreună cele mai emo­ționante momente petrecute în aso­cia­ție.

Frunzele copacilor sînt purtate din­tr-o parte în alta de vîntul care adie ușor, iar razele de soare încep să se zărească din ce în ce mai puțin prin­tre crengile acestora. Între doi arbori înalți stă pregătit hamacul încăpător în care fiecare își poate lăsa povestea tristă sau amintirea fericită. Îmbrăcați sport, cu hanorace, tricouri cu emble­ma asociației și adidași în picioare, foștii și actualii membri ASFI s-au așezat pe iarbă și au înconjurat hamacul. O membră mai actuală a asociației a spart gheața și a început să poves­teas­că despre momentul în care a decis să se alăture asociației, apoi au urmat și alții, timid fiecare a vorbit despre ce­va. ,,Haide, nu fi rușinos”, îl îndeamnă una din fete pe băiatul din dreapta ei, atingîndu-l ușor pe umăr. Fiecare s-a prezentat, au spus de cît timp sunt în ASFI și apoi au prezentat o amintire pe care nu o vor uita niciodată din timpul petrecut asociație.

Unii au povestit cum urmau să meargă la un eveniment și pe drum au făcut accident cu mașina, însă asta nu i-a împiedicat să ajungă și să fie alături de colegii lor, alții și-au amintit de ziua interviului pe care l-au dat înainte de a intra în asociație. ,,Îmi tremurau picioarele, și îmi transpirau palmele”, spune una din fete în timp ce își freacă mîinile, de parcă ar rememo­ra acele amintiri. Unii s-au rezumat la a vorbi despre proiecte, alții despre schimbările care au avut loc în aso­ciație de-a lungul timpului, iar cineva a ținut să-și amintească ziua ,,botezului” în care a trecut prin toate stările posibile; de la rîs la plîns și de la de la frică la relaxare.

Cînd a venit rîndul „veteranilor” asociației, s-a simțit o destindere din par­tea tuturor, de parcă cu toții aș­tep­­tau să asculte poveștile celor mai vechi membri. Gabriel își amintește de anul 2005, cînd în ASFI nu erau de­cît cinci oameni și spune că în același an el și-a cunoscut soția în aso­ciație. Cineva amintește cum primul președinte ASFI, Hadim și-a cunoscut și el soția, o fran­țuzoaică, tot prin intermediul asocia­ției ,,ASFI alias aso­cia­ția matrimonia­le, unește foarte mul­ți oameni”, spune unul din băieți și stîrnește hohotele de rîs.

Soarele s-a lăsat de tot, cerul se întunecă din ce în ce mai tare și vîntul se întețește. Două membre ale asocia­ției încep să împartă prăjituri tuturor, iar băieții se ridică pentru a împacheta hamacul. Cîteva picături de ploa­ie cad dezordonat pe aleea din piatră, iar vîntul începe să bată mai puternic, urmează o îmbrățișare de grup care durează cîteva minute și apoi grupul se desparte în două; unii merg spre cămin, alții spre stația de tramvai.

de Andreea CIOBANU