Superman, student la Pielărie

În odaia de trei metri pe pa­tru, patul lui se întinde leneș de la un geam acoperit cu jaluzele pînă la du­la­­pul din stînga camerei. Pere­te­le vă­ru­it de vizavi e altfel decît cel de deasupra ca­pului său. E lipit din tavan pînă la margi­nea de lemn cu pos­tere de hîrtie lucioasă, în col­țu­rile cărora se ghemuiesc piuneze.

Pe unele afișe a dat cîte cinci lei, iar pe al­tele le-a găsit în mijlocul re­vis­telor „pentru gagici, cînd eram la li­ceu”. A­di­că, acum un an. Alex es­­te student în primul an la Fa­cul­ta­tea de Textile Pie­­lărie și Ma­na­ge­­ment In­dus­tri­al și crede că are un erou. „Su­per­man m-a aju­tat și la exa­me­ne”.

Încruntă fruntea și te privește pie­ziș dacă îi spui că e un copil. Știe de glu­mă, dar pînă la un anumit punct. Nici nebun nu se crede. Doar că se simte și el mai puternic dacă persona­jul originar de pe pla­ne­ta Krypton îl privește cu muș­chii încordați din pos­te­re. „Es­te idolul meu. Am urmărit toa­te cele cinci filme în care a apărut de zeci de ori. Îi știu replicile și duș­ma­­nii. Chiar am o idee genială de sce­­na­riu pentru un alt film. O să fie mortal!”, se entuziasmează tî­nă­rul ca­re, de dra­gul lui Superman, și-a strîns burta cu o curea galbenă. Colegul său de cameră e înțe­le­gă­tor. Cînd au intrat în încăpere, la în­ce­pu­tul anului, pereții erau ori­cum fu­mu­rii și înscriși cu diverse fraze. „Au fost niște boschetari cei care au stat aici anul trecut. Noi am transformat ca­mera într-un ca­dru de film. Cei care intră ne la­u­dă efortul” îmi zice de pe celălalt pat Cosmin, colegul de ca­meră al lui Alex. Așezat în poziția lo­tu­su­lui, își sprijină capul cu o mînă și răs­foiește cu cealaltă o carte cu fo­to­gra­fii, fiind însă atent și la con­ver­sa­­ția noastră.

Lenjeria Pentagonului

În partea dreaptă a camerei, do­­uă du­lapuri de lemn întunecat o­cu­­pă mai mult de jumătate din ho­lul mic ce du­ce spre baie. Ambele sînt încuiate.

A­lex se scoală de pe pat și des­chi­de unul dintre sertarele de la birou. Caută ce­va. Timp de cîteva secunde, mîi­ni­le i se plimbă cu în­fri­gurare prin­tre coli de hîrtie, plan­­șe și creioane bune de desenat. După ce găsește cheia, descuie ușa de la dulap și scoate o pungă plină cu șosete și chiloți. Pe fiecare dintre ele și-a făcut loc, într-un pentagon neregulat, un „S” roșu, mare și bol­dit. „Să nu rîzi. Așa fac toate fetele cînd le văd, dar mie îmi plac așa mult. Gîndește-te, toți băieții au șosete ne­gre, albe, albastre, obiș­­­nuite, de care gă­sești lejer în piață. Eu însă îmi fac co­mandă de pe net. Nu sînt mai special?” și scoa­te pe rînd obiectele de len­jerie intimă, în timp ce Cosmin nu se mai poate abține și izbucnește într-un rîs plin de sarcasm. „Băi, se spe­rie fata asta, scrie la ziar că vrei să o violezi, ești nebun?”. La ie­și­re, îmi zi­ce în șoaptă că semăn cu prietena lui Superman.

Lina VDOVÎI