Hora crește ca o pîine

„- Dă-mi un leu, am înghețat și vreu ceai…

– N-am, nu vezi că și eu îngheț în să­răcie?

– Atunci dă-mi o țigară…nu fu­me­zi? Păcat…”, îmi zice un boschetar as­cuns sub un palton cu vreo două mă­rimi mai mare și uns de străzile Iașu­lui. Mai poar­tă o căciulă care a fost cîndva ro­șie, iar du­pă ce pronunță acel „pă­cat…”, ae­rul din­tre mine și el, care mirosea odi­nioară a ouă alterate, acum aduce a spirt. De­za­mă­git, acesta mă lasă, ștergîndu-se cu ume­rii de mulțime.

 Cînd frigul începe să sfredelească oasele, patru femei trecute deja și de ti­ne­rețea a doua încep a învîrti o horă.

E nouă dimineața și în Piața Uni­rii sînt minus două grade Celsius. Pe lîn­gă grilajul ce îngrădește locurile pe unde vor călca oficialitățile s-au adunat pensio­na­rii, iar printre căciulele lor din blană de oa­ie mai răsare cîte o față tînără. În cele mai multe cazuri sînt jurnaliștii ca­re se pregătesc de emisiile care ur­mea­ză.

Roata lui Sorin Pisicu’

De pe scenă se aude o voce ră­gu­și­tă care salută Iașul și o prezintă pe Lau­ra Lavric, iar concertul începe cu „o horă d-aceia moldovenească”, strigă cîn­tă­rea­ța. Însă oamenii stau înțepeniți cu pi­cioa­rele de piața pavată, fiecare întorcînd din cînd în cînd capul spre cei din spate, aco­perindu-i cu o privire pătrunzătoare, de par­că i-ar număra ca pe niște boboci. A­tunci cînd frigul începe să sfredelească oasele, patru femei trecute deja și de ti­ne­rețea a doua încep a învîrti o horă.

Cea mai săltăreață dintre ele poartă în picioare opinci modernizate, cu talpă și blană pe dinafară, iar sub cojoc joacă în culori o fustă ornamentată în stil au­ten­tic, românesc. Interpreții de pe scenă se schimbă preluînd ștafeta spiritului folclo­ric unul de la altul, iar cînd se anunță ie­șirea lui Petrică Mâțu Stoian, o puș­toai­că scundă, îmbrăcată sărăcăcios și de­zor­donat începe să bată din palme și să sa­ră în sus exclamînd „Sorin Pisicu’! Sorin Pisicu’!” Prietena ei de alături începe să rî­dă obraznic, în hohote, iar aceasta cu un zîmbet tîmp îi răspunde: „fată, mie îmi place Sorin Pisicu’!”În cele din ur­mă, am­bele se prind în roata horii.

Cercul crește, femeia care poartă fus­tă națională își lasă cojocul, iar între timp, vin încolonați spre Piață oficialitățile Ia­șu­lui. Un bărbat cam de vreo 30 de ani, îmbrăcat la patru ace, în pantofi de cati­fea și sacou cu nasturi auriți comen­tea­ză luîndu-i în batjocură. „Ăștia din spate îs consilieri, uite cît de ridicol arată, huo..consilieri…niște țărani, iobagi, noi tot așa mergeam, îi luam să meargă în spa­tele nostru”, zice acesta mîndru ami­cu­lui său din dreapta.

În piață răsună solemn cîntecele pa­triotice și hora deja mare își încetinește rit­mul. După ce melodia se termină și se tre­ce la partea oficială, boschetarul cu că­ciu­la cîndva roșie se clatină prin mulțime con­tinuînd să bîlbîie amețit cele trei cu­vinte „noi sîntem români”.

Daniela VORTOLOMEI