Fericirea se cîntă la vioară

„Iubesc copiii și ei mă iubesc pe mi­­ne. Hai spune tu, Ilinca, are doa­m­­­na dreptate?”, spune Lă­cră­mio­ara Matei, în timp ce își caută răs­pun­sul printre vorbele Ilincăi, fetița cu „vi­oa­ra de jucarie”, care pare atît de mi­că în mîinile sale firave, încît ai im­pre­­sia că urmează un spectacol fă­cut de copii, pentru a le cîștiga atenția pă­rinților. Cînd îşi îndreaptă pri­vi­rea către ochii Ilincăi, în doar cîteva se­cun­­de găsește răspunsul.

În spatele ușii decorate cu pos­te­re și fotografii, timp de doi ani, Lă­cră­mioara Matei, profesor de in­stru­­mente muzicale de la Palatul Co­pi­i­­lor, şi-a așteaptat discipolii, peste 60 de tineri dornici să prindă tehnica ar­cușului. Nu-i poți ghici vîrsta, dar poți ghici motivul sclipirii din ochii săi, atunci cînd o lași să-ți po­ves­teas­că despre muzică și dragostea față de copii. „Eu mă gîndesc că dacă cui­va îi place să facă un lucru, trebuie ne­­a­pă­rat să-l facă în continuare. În­tot­dea­­una mi-au plăcut copiii, să lucrez cu ei, să-i învăț tot ce știu. Am sim­țit ce poate face vioara din om încă de mi­­că și astfel am continuat”, spune Lă­­crămioara Matei, în timp ce-și tre­ce privirea peste vitrina cu premii de lîngă ea.

Cînd vorbește despre meseria de profesor, își deschide larg ochii verzi și îi aruncă priviri drăgăstoase I­lin­căi, care timp de cîteva minute își plim­bă neîncetat degetele pe vi­oa­ră. Cînd profesoara își schimbă tonali­ta­tea vocii, fata ridică privirea din pă­mînt. Pe chip i se citește ne­răb­da­rea, vrea să prindă arcușul între de­ge­te­le sale mici și să potrivească cîteva no­te. „Imi place să mă cobor la ei, să nu se simtă încorsetați”, îi spune pro­fesoara căutîndu-și pentru a doua oa­ră, într-un timp atît de scurt, a­pro­barea în ochii Ilincăi. Își ține pri­vi­rea fixă asupra ei şi zîmbește. „Merge cum zic?”, adaugă repede şi zâm­be­­tul de om matur apare din nou pe chi­­pul fetei – „Merge, ne și distrăm, cu timpul și învățăm, cîștigăm premii, ne și iubim, ne și îmbrățișăm pen­tru că mi-s dragi toți”.

Lăcrămioara spune că-i un om îm­plinit, dar dacă nu-ți dai seama de asta după cum vorbește și vrei to­tuși să-ți confirmi, o să sune la fel de con­vingător precum un actor pe scena tea­trului – „Mi-am dorit să fiu pro­fe­­sor de vioară și asta sînt acum”. A studiat la Colegiul Național de Ar­tă, două facultăți specializate în mu­zică, iar în timpul liber se ocupă de cos­tumațiile scenice ale elevilor ca­re îi trec pragul. Mamă a cinci copii, a reușit să ducă talentul mai departe, de­monstrînd că „pasiunea pentru mu­zică se moștenește”.

„Să facem o poză? Sigur că da. Ru­jul! Rujul, uite că l-am găsit”, spu­ne Lăcrămioara și se agită de ici co­lo în căutarea celor trebuincioase, lă­sînd la iveală caricatura unui copil din­tr-un om mare, împlinit.

de Diana MIHALAȘ