Cuplul cu bucătăria pe hol

„Puțini știu cît costă o cutie de lap­te praf de calitate. Ca să nu mai vor­besc de Pampers, alimentația di­­ver­sificată sau haine”, spune apă­sat Ionel, trăgînd cu sete din țigară. E doc­­torand la Facultatea de Li­te­re și, la 34 de ani, are deja opt ani de cînd stă în căminul de familiști C11, din campusul Codrescu.

Își împreunează sprîncele și își spriji­nă brațele de pervaz, stingînd apăsat țigara: „Au trecut mulți ani de cînd m-am căsătorit. Oare am 10 de­ja? Era în vara de după primul an de facultate. Dar noi prin căsătorie am o­fi­cializat o relație care era stabilită deja de mult timp” Cînd îl întreb de soție, pe față i se așterne un zîmbet cald care îi alu­ne­că încet spre paharul aproape gol de pe pervaz: „Pe Oana o cu­noș­team cu cîțiva ani înainte să ve­nim la Iași. Am stat separat un se­mes­tru, dar ne-am mutat în că­min pen­tru că ne era mult mai ușor să ne vedem, și mai le­gal. Nu mai pă­zeam controalele noap­­tea”.

O ușă trîntită îi distrage atenția. Își ridică privirea din pămînt și se uită spre locul din spatele dulapului de unde s-a auzit zgomotul. Pe hol, băiatul său de patru ani și jumătate, Andrei, țipă la mama lui care în­cear­­că zadarnic să îl potolească. „Vreau și eu să merg cu tata”. Ri­du­­­ri­le de pe frunte îi dispar odată ce îi aude vocea. „Vara se lucrează în fi­e­­care an în cămin. E praf, mizerie, gă­lăgie, ca pe un șantier. Andrei al meu nu se mai sperie acum nici de cut­remure. Avea un an cînd au schim­bat instațiile electrice, a cîn­tat o lună rotopercutorul de Cră­ciun”.

Copilul crescut din bursă

Situația nu a fost la fel de u­șoară cînd a venit vorba să îl creas­că. Cur­su­rile sărite și joburile schi­m­bate me­­­reu au fost rețeta pe care o schimba cu soția sa, periodic. „Fă­­ceam cu rîndul, chiar și cînd luc­ram. Unul re­nunța la cursuri și la job, iar celălalt mergea la facultate, și tot așa. Și ba­nii sunt o problemă la fel de ma­re”.

Cu toate greutățile, nu regretă a­­nii petrecuți în cămin. „Nu e suficient confortul pentru un copil în creș­tere, iar după 25 de ani trebuie să te întreții și singur, deși bursa de doc­­torat te ajută”.

La ieșirea din cameră, copilul deschide ușa camerei de alături. Ui­tîndu-se spre el, Ionel îmi spune cu o voce domoală și cu ochii aprinși: „Ca familist, căminul e casa ta pentru că ți-ai întemeiat o familie în ca­­mera din cămin. Nu știu dacă ve­ci­nii de bloc se ajută în miez de noap­te cum o facem noi”.

Cătălin HOPULELE