Buchetul de tinerețe

„Se zice că meseria asta se fu­ră”, îmi spune Oana, tînăra care te pri­vește de după standul parfumat de îndată ce intri în Piața Agro­ali­men­tară de pe Independenței. În toți cei 24 de ani pe care îi are a respi­rat numai parfum de flori. La baza mi­cii afaceri au stat părinții ei, care, du­pă Revoluție, au cumpărat o parce­lă de pămînt și au început s-o cultive, dar nu cu gîndul că astăzi o să-i vîndă ro­dul. Încetul cu încetul au ajuns la o gră­dină de cinci mii de metri pă­trați, dintre care o mie sînt cu sere și o mie cu iazuri, iar „vara, cînd totul înflorește, e o nebunie”.

Taraba îi e îngrijită și împrăștie mii de miresme. La început a vîndut în Ha­la Centrală, dar a început să in­ves­tească mai mult și „trebuia să avem un loc de des­facere mai mare”. A termi­nat Li­ce­ul Agricol, dar nu s-a gîn­dit să dea mai departe pentru că pa­si­unea ei pentru flori era prea mare. Toată familia se ocupă cu as­ta, însă ea vinde singură acolo. Stă 12 ore în pi­cioare zilnic „în condiții pentru ca­re nici nu merită să plătești locul pentru standul cu flori”. Hala în ca­re își vin­de munca e concepută ca o se­ră, avînd sticlă în loc de tavan, iar „va­ra e o căl­dură de te sufoci și iarna nu dau căl­du­ră decît cînd sînt minus mul­te gra­de.”

Plastic îmbobocit

„Florile sînt o marfă perisabilă. Da­că sînt peste 30 de grade, viața lor se scurteză”. Aranjamentele le face din propria ei imaginație și în­cear­că să le vîndă oamenilor numai flori na­tura­le, ro­mânești chiar dacă sînt mai iefti­ne decît cele din alte țări. „Dar ne su­fo­că florile din import. Nu­mai bă­trî­nii zîmbesc cînd le spun că-s flori de-ale noastre”.

Fața ei pare să nu înceteze ni­cio­dată să surîdă și te îmbie cu cîte o de­numire în latină a vreunei flori. „Agri­cultura la flori e destul de grea pentru că trebuie să le cunoști secretele, și mai ales cînd trebuie să le uzi”, îmi zice ți­nîndu-și mîinile în buzunar. Nu le dă cu nici un fel de fertilizant ca să fie to­tul cît mai natural. „Că florile natura­le parcă și mirosul îl au altfel, dar o­mul nu se uită la asta că lor li se par mai fai­ne alea de Olanda”.

Între atîtea plante colorate nici pă­rul ei brunet nu pare așa de negru. A crescut cu flori în brațe și întreaga ei lume miroase îmbietor a crin și a pa­siune. Deși e alergică la narcisele gal­bene, ea tot le iubește la fel de mult ca pe celelalte flori pe care le cultivă. Ca într-un buchet, adună fiecare zi pe­tre­cută lîngă vazele cu orhidee și tran­da­firi și nici durerea de picioare n-o îm­piedică să mă poftească la flori ori­cînd vreau, pentru că știe că un zîmbet poa­te să răsară și dintr-o sămînță de la­lea.

Iuliana LEONTI