Fără curaj, în România

Dan este un băiat pentru care cei 27 de ani pe care îi are nu înseamnă nimic. Duce o viață mizeră alături de mama lui, profesoară de limba ro­mâ­nă, văduvă, într-un apartament în care și subvenția pentru căldură e greu de obținut. Își întreține talentul literar cu doze de alcool administra­te zilnic, în aceeași crîșmă din Bo­to­șani, la aceeași masă.

„Urbancolia” lui Dan Sociu cre­ează o lume în care personajul principal duce o viață anevoiasă, condimentată cu cîteva metehne ale realității actuale: vodca conține sodă caustică, cărțile devin din ce în ce mai obositoare, iar femeile sînt doar un ideal căci „tu ești, Duțule, dintre cei care o să rămînă totdeauna spectatori”. Pen­tru protagonist, viața nu e un canon pe care trebuie să-l ducă la bun sfîrșit, ci o haină aruncată în cui, e explorare lipsită de orice inhibiție a plăce­rilor lumești. Scrie povestioare pentru o revistă, are un volum de poezie scos la 23 de ani, dar cu toate astea simte că n-a realizat nimic.

Aerul cotidian al cărții e impregnat de apariția unei femei pe nume Diriga, care, cu a ei senzualitate, îi con­vertește gîndurile lui Dan într-un sanctuar de fantezii. Dar fanteziile îi sînt complicate de apariția aproape hollywoodiană a iubitului american, Derrin, venit în oraș pentru o misiune CIA. Derrin folosește ca aco­pe­­rire pentru operațiunea sa numită „Eminescu” un post de televiziune cum­părat pentru iubita lui, la care îl angajează pe Dan. Astfel, femeia de­vi­ne o tușă realistă trasată cărții, un personaj care capătă motivație, lucruri care nu-l împiedică însă pe poet să-și creeze scene năbădăioase în minte de fiecare dată cînd Diriga îi apare în cale.

Dar dispariția misterioasă a enigmaticului personaj feminin îl face pe protagonist să-și blocheze gîndurile numai către ea. Cu toate astea, Dan e proiectat mai apoi într-o realitate în care renunță la clișeele contempora­nului românesc transpuse într-o dez­ordine morală înecată în alcool și tră­iește o viață în care succesul e ga­ran­tat, iar femeile nu trebuie să fie perfecte pentru a fi iubite. Totul, însă, re­dat sub forma unei pozne literare, pe cît de ironică, pe atît de reală, bur­du­șită cu descrieri aproape imposibil de imaginat.

Iuliana LEONTI