Eșecuri cu semn de întrebare

Titlu: „Monologurile neîmplinirii”
Autor: George Banu
An: 2014
Editură: Polirom
Gen: Memorii, Jurnale, Corespondență

Scena pe care sînt jucate cele mai zgo­mo­toa­se căderi profesionale este deschisă în car­tea autobibliografică a lui George Banu. În „Monologurile neîmplinirii” se întîlnesc măr­turisirile cu meditările asupra teatrului. Cu o privire mai atentă în trecutul lui, au­to­rul își completează puzzelul personal care evi­den­țiază principale eșecuri ca actor, scriitor și profesor.

Titlurile capitolelor au o rezonanță re­to­ri­că pentru autor și una care intrigă cititorul prin simplitatea lor. Dintr-un moft sau poate din lipsă de har, întrebarea „De ce nu am de­ve­nit actor?” primează în neliniștea personajului. Iar răspunsul nu întîrzie să apară, acesta ex­pli­cîndu-se fără a lăsa loc de alte in­ter­pre­tări. „Am nevoie de cuvintele mele, nu sînt apt să vor­besc cu ale altcuiva. Nu sînt actor, ca­te­go­ric, această dispoziție îmi lipsește!”. Chiar și fustrările reușește să le înece creîndu-și o sce­nă cu marionete care devine un loc de re­fu­giu. Astfel vede neîmplinirea ca o condiție a omului de teatru, împlinit fiind doar actul în sine. Așadar, pornește pe o altă cale, cea a scrisului prin care speră să-i completeze golul lăsat în urma neîmplinirii ca actor.

Prins într-un vîrtej al gîndurilor literare, unde descrierea, dialogurile și personajele nu se pot mișca sincronic, autorul se confruntă  cu un „eu”. Acesta încearcă să delimiteze astfel sentimentul de „iubire-neiubire față de tea­tru”. Prizoner într-un propriu „eu, eu, eu – ce plic­ti­seală” regăsit la Cioran, nu reușește să se ra­por­teze la cuvintele altora și ajunge să se în­con­joare de întrebarea „De ce nu am devenit scriitor?”

Venind ca o resemnare a neîmplinirii de a deveni actor și scriitor, și-a asumat cariera de profesor care s-a bucurat de cîteva reușite. Dar teama de a nu cădea într-o baltă a rigidității din care mai tîrziu afectele refulate să iz­buc­neas­că, își reprimă și această cale, de data aceasta doar în mintea sa. Deși și-a „încheiat viața activă în postura de universitar”, a­jun­ge totuși să se întrebe „De ce nu am devenit profesor?”.

Îmbrățișat de aceste întrebări, George Banu își întocmește astfel o piramidă de e­șe­curi care stă sub semnul celor trei ne­îm­pli­ni­ri ce delimitează poligonul, acolo unde teatrul primează: „Pentru că, împlinit, teatrul poate supraviețui iluziei perfecțiunii obținute la capăt de drum”.

de Cristina STAMATE