Sentimentalismul din sacoșa cu oase

Oricine aude numele formației Eu­rope începe să fredoneze „The Final Countdown”, care de altfel este și cea mai cunoscută piesă a trupei. Puțini știu însă că membrii formației și-au lan­sat, pe 8 mai, cel de-al nouălea album de studio. Piesa care îi dă numele, „Bag of Bones”, este mult mai melodioasă decît o anunță titlul, în special în pri­ma parte, în care solo-urile puternice de altădată sînt temperate în riff-uri cu valențe folk.

Chitarele dau o nuanță mai dură al­bumului, ceea ce ne putem explica cu ușurință, deoarece producătorul, Kevin Shir­ley, a colaborat cu greii rock-ului in­ter­național, precum Iron Maiden. Pie­sele nu fac, totuși, notă discordantă cu cele de pe albumele precedente, chiar da­că stilul compilației este vizi­bil mai ușor. Un mare merit al rezonan­ței armoni­oa­se sînt versurile bo­ga­te în referiri sen­timentale: „I have lost you so many times now, / Just wanna feel that love again. / It must be some kind of mira­cle” (n.r.: „Te-am pierdut de atîtea ori / Vreau să simt din nou dra­gostea de atunci / Trebuie să fie un miracol”).

O parte din muzicalitatea pe care o capătă tonul pieselor este datorată pianului care însoțește cîteva dintre intro-urile melodiilor, precum în „My Woman, My Friend” sau „Mer­cy You, Mercy Me”. Fără a se dezice de stilul care i-a consacrat în 1986 prin celebra „The Final Countdown”, sue­dezii readuc în prim-plan inițiativa pe care au început-o odată cu albumul pre­ce­dent, „Last Look At Eden”, de a tran­s­forma piesele cu o tonalitate rece și dură în balade rock clasice cu influențe soul, în special prin trio-ul de pie­se: „Doghouse”, „Drink And A Smile” și „Demon Head”, melodii care de­plîng stilul de viață al anilor de demult, a­juns acum desuet.

Dacă albumul care i-a consacrat, în urmă cu mai bine de 26 de ani, abor­da stilul hard rock metal, cel din 2012 este mai degrabă hard rock blues, atît din influențele solistului cît și după ce­le ale instrumentelor, între care pia­nul începe să cîștige tot mai mult în de­tri­mentul chitarelor. Cu pasiunea și ener­gia din prima melodie de pe album, „Not Supposed To Sing The Blues”, formația nu face altceva decît să anun­țe un stil care amintește de vechile hit-uri rock’n’roll, dar și de baladele cu care era încărcată ultima compilație.

Livia RUSU