Regăsirile rebelului închipuit

Are părul negru ciufulit și pri­vi­rea nonșalantă a unui student britanic prins în vîltoarea eliberatoare a a­ni­lor ’60. Își proclamă libertatea din toa­tă puterea plămînilor și pășește desculț peste „simfonia dulce-amăruie” pe care o numea viață atunci cînd anii ’90 se disipau într-un secol care nu avea să-l aștepte.

Al patrulea album al fostului so­list The Verve, Richard Ashcroft, es­te o co­lecție de piese de ascultat într-un a­u­to­buz spre Manchester cu capul spriji­nit de un geam care pa­no­ra­mea­ză pe­isajele britanice ca un diafilm. Pentru că oricît ar fi încercat promoto­riul mișcării Britpop să fie în ten­din­țe și să insereze pasaje fugare de rap ori influențe techno, în piese ca „America” sau „Beatitudes”, rămîne un fiu nelegitim al lui Pete Town­shend, cîteva decade mai tîrziu și cu vreo două-trei chitări distruse în minus.

Ca un manifest bizar despre un creș­­tinism regăsit de curînd, „Are you ready” și „Born Again” apar ca niște întrebări retorice despre acel „ce-ar fi dacă?”, omniprezent în min­tea unui ateu care începe să se îndo­ias­că de tăria cu care-și neagă obediența în fața vreunui Dumnezeu. Și exact cînd creează impresia unui pocăit al rock’n’rollului, Ashcroft își culege fanii din ceață cu „I ain’t a Christian, I am just living life in my own ’culiar way.” (n.r. Nu-s creștin, ci doar tră­iesc în felul meu ciudat)

„Good loving” încearcă o re­pli­că un pic mai vivace la scepticismul în fața deschiderii față de un alt suflet din vechea perioadă cu The Verve, iar „How deep is your man” readuce în lu­­mină vechiul conflict cu societatea al tuturor rebelilor fără cauză de la James Dean încoace.

Totuși, misterul adevărat care dom­nește în jurul albumului este dacă ritmul orchestrației piesei „Royal High­ness” este inspirat cu vreo in­ten­ție de prelucrare artistică după „Sweet Jane” a lui Lou Reed sau e pur și simplu rezultatul jenant al unei lipse de ins­pirație covîrșitoare. „United Na­tions of Sound” apare, la mai bine de zece ani de la debutul solo al artistului, ca un caiet de ciorne cu tăieturi groa­se care ar mai fi trebuit rumegat pînă să fie trecut „pe curat”.

Alexandra PANAETE