Despre dragoste și altele

Scoate-ți din minte ideile despre su­­flete pereche și dragoste eternă a­tun­ci cînd asculți „Eat Dirt”, căci pie­­sele de pe album își croiesc singure dru­mul dincolo de poveștile pe care le știai deja. Puțin împinse de la spate, a­jutate de versuri în care orice per­soa­nă care a suferit măcar o dată din dra­goste se regăsește, melodiile al­că­tuiesc o atmosferă melancolică, bo­­gată în simboluri dramatice.

Cel de-al doilea album al solistei Susan Cagle (cu numele de scenă „Su­san Justice”) este ca un roman de dra­goste al unui scriitor tînăr care ți­ne pentru prima dată condeiul în mînă. Cele 13 piese sînt niște capitole scri­se stîngaci, cu episoade predictibile și re­plici care au stat pe buzele atît de multor personaje, încît nota persona­lă abia se face simțită.

„Eat Dirt” este o poveste de dra­gos­te eșuată, care cîntă despre uitare în aceeași măsură în care o face despre spe­ranță, așa încît la sfîrșit nu știi da­că să plîngi pentru că s-a terminat sau să te bucuri că o iei de la capăt. „I pa­cked my bags, moving on/Grabing just si­de of my things and I’m gone” (n.r.: „Mi-am făcut bagajele, merg mai de­parte/ Am luat doar o parte din lu­cru­ri și am plecat”) sînt versuri îm­pa­chetate în mesajul optimist al piesei „Hello Goodbye”.

Susan Justice a început să cînte pri­ma oară în stațiile de metrou din New York – de altfel, primul ei al­bu­m s-a numit „The Subway Re­cor­ding­s” (n.r.: „Înregistrările din sub­te­ran”) – însă puține dintre piesele de pe cel de-al doilea material disco­gra­fic evocă acele perioade. Ai crede că este dovada unei maturități artisti­ce, dar versurile subțiri și fade spun con­trariul. Singura melodie care te du­ce cu gîndul la soliștii aceia pier­du­ți prin stațiile de metrou care țin cu­tia de la chitară deschisă este „For­bidden Fruits” – îndrăzneață ca linie melodică și mesaj, renunțînd puțin la chitara plîngăcioasă de pînă acum.

„Eat Dirt” este ca un roman de dra­goste pe care îl citești în zilele lip­site de soare, iar cînd închizi ultima pagină, nu te lasă să fii singur.

Cristina BABII