Adevărul unei iubiri Pop

De la lansarea primului album a lui Pink pînă acum au trecut 12 ani, iar aceasta nu se lasă de stilul muzical pentru care a optat prima dată, în 2000. Longevitatea sa pe piața mu­zi­cii se datorează faptului că ni­cio­dată nu i-a lăsat pe fani să se îm­bol­nă­vească de ea. Perioadele în care com­pu­nea, înregistra și concerta erau ur­mate de pauze lungi ce se încheiau cu apariții de volume îndrăznețe, cum ar fi „I’m not dead” („Nu sînt moar­tă”) din 2006.

Ultimul său album, „The truth a­bout love”, („Adevărul despre dra­gos­te”), este, de fapt, un compromis între romantismul și cinismul artistei, de la piese cum ar fi „A walk of shame” („O plimbare de rușine”), pînă la balada „Beam me up” („Te­le­portează-mă”), ultima fiind una dintre melodiile în care se simte cel mai bi­ne vocea puternică a interpretei. De­si­gur, mai apar niște piese de „um­­plu­tură” cum ar fi „We are all we are” („Sîntem ceea ce sîntem”) sau „Here comes the weekend” („Vine weekend-ul”), dar care ușor pot de­veni hituri pe ringul de dans datorită corului care joacă rolul unui background jucăuș. Pînă și piesele de dra­goste cum ar fi „True love” sînt compuse cu agresivitatea și sinceritatea atît de ca­racteristice pentru Pink.

Pe lîngă versuri despre relațiile și experiențele bizare trăite de cîntăreață și aranjate pe linii melodice, apare pie­sa „Try”, care este o motivație pu­ternică pentru luptă și rezistență chiar și atunci cînd n-a rămas nici o urmă de speranță. „Where there is desire/ There is gonna be a flame” („A­colo un­de este dorință/ Trebuie să fie și fla­că­ră”).

Cu toate că la cei 33 de ani ai săi Pink a rămas prizoniera stilului pop de interpretare, în „The truth about love” ne cîntă despre maturitate. Ea își păstrează același suflu și are ace­eași atitudine de tînără rebelă care lup­tă pînă la capăt pentru valorile scrise cîndva de dragul glumei pe un șer­vețel de hîrtie.

Daniela VORTOLOMEI