Cercetarea din România, în umbra plagiatului

Din iunie, cînd Ioan Mang, una dintre propunerile pentru fotoliul de ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a fost acuzat că a plagiat în cel puțin două dintre articolele științifice scrise, asupra cercetării din România au început să se ridice semne de întrebare. Scandalul a fost amplificat de materialele publicate de revista științifică internațională Nature, care îl acuzau și pe prim-ministrul Victor Ponta că și-ar fi inspirat aproape o jumătate din teza de doctorat din alte lucrări pre-existente, fără să citeze autorii originali. Și, mai nou, actualul minis­tru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ar fi aprobat, pe vremea cînd era rector al Universității București, aplicarea pentru un proiect european cu o cerere de finanțare plagiată din cinci surse. În tot acest timp, cercetătorii români onești acuză lipsa existenței unei baze de date care să centralizeze articolele științifice și lucrările de doctorat și susțin că au primit deja semne de îngrijorare și mesaje negative din partea omologilor de peste hotare legate de subiectul „împrumuturilor” academice. „Doctoratul nu trebuie să reinventeze roata”, susțin aceștia. Dar ar trebui să-l citeze pe primul care a împins-o la vale.

Începînd cu anul 2012, plagiatul din sistemul de învățămînt superior și din cercetarea din România a devenit su­biect de discuție la nivel internațional, iar acest lucru le-a provocat dificultăți tinerilor cercetători sau doctoranzi ca­re încearcă abia acum să se afirme în co­mu­nitatea academică mondială. „Ceea ce s-a întîmplat în ultima vreme a fă­cut foarte mult rău învățămîntului nostru în străinătate și va avea efecte asupra percep­ției acestuia. Efectul poate fi în­cre­de­rea în diploma obținută în școala ro­mânească. Pentru că au fost foarte mul­te exemple în ultima perioadă și atunci se pot întreba unii dacă diploma ro­mâ­nească mai este de încredere. Dar eu vă spun că diploma în sine nu are nici o valoare dacă ea nu este acoperită de competențe. Trebuie să ne vedem se­rios de treabă în continuare”, a de­clarat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei, cercetător și cadru didactic la Facultatea de Me­ca­nică, Departamentul de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Robotică de la Universitatea Tehnică „Gheor­ghe Asachi” din Iași (TUIAȘI).

Acesta susține că tinerii cer­ce­tă­tori sînt cei care au cel mai mult de suferit din cauza acestui scandal din cauza fap­tului că relațiile cu comunitatea acade­mi­că internațională se contruiesc pe ba­ză de interacțiune directă, de o încre­de­re, „care se cîștigă de-a lungul anilor. Atunci cînd ai o relație personală cu ci­neva din străinătate contează mai puțin situația generală, atîta timp cît omul are încredere în colaboratorul său. Eu cred că un om înțelept nu generali­zea­ză ceea ce se întîmplă. Știm că în politică nu apar mereu vîrfurile așa că, în gene­ral, oamenii înțeleg că ceea ce se în­tîm­plă la un moment dat nu este neapărat un lucru care poate fi generalizat pentru țara și mediul respectiv”, a explicat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei.

Bază golită de date

Problema cea mai mare pe care o re­clamă cercetătorii români e reprezenta­tă de absența unei baze de date na­țio­na­le, a unei platforme care să reunească toa­te lucrările științifice și tezele de doctorat Ș existat chiar și un proiect de lege care prevedea înființarea acesteia sub um­bre­la Consiliului Național de Ates­ta­re a Titlurilor, Diplomelor și Certifi­ca­te­lor Universitare (CNATDCU), în­să atunci cînd s-a decis schimbarea conducerii instituției în timp ce analiza lucrarea de doctorat a primului minis­tru „s-a abrogat și acest ordin. Am fost di­zol­vați fără să înțelegem de ce. Ideea era să existe un site care să adune toate tezele în formă electronică și unde să fie analizate. Practic însemna să nu ne mai întîlnim noi la București și să ana­li­zăm în cîteva ore cîteva zeci de teze, ci aveam timp să le analizăm pe îndelete și se puteau descoperi probleme dacă apă­reau. Se făcea o bază de date cu toate tezele de doctorat. Acum însă se mer­ge pe metoda clasică. Părerea mea este că o asemenea platformă era necesară și poate că speriase pe multă lume. Cred că ar fi ridicat puțin responsabilitatea celor care lucrau la o teză, care îndrumau și ar fi existat teama că ulterior lu­crarea poate fi văzută de către oricine. Asta era și ideea în fond. Nu trebuie să vînăm neapărat greșelile, ci să le pre­în­tîmpinăm”, a declarat prof. univ. dr. ing. Ioan Doroftei.

O astfel de platformă este acum în construcție la Universitatea de Medi­ci­nă și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF). Aceștia își doresc să ia toate lucrările de licență, disertație și de doctorat realizate pînă acum și să le centralizeze într-o bază de date care poa­te fi utilizată atît pentru studiu cît și pen­tru a le analiza comparativ. „Cred că ar trebui să avem o mai mare seriozita­te începînd chiar de la lucrările făcute de studenți la licență sau disertație și ar trebui să ne responsabilizăm mai mult. Nu e vorba neapărat de o viciere, ci de o superficialitate care există în sistem. De aceea dorim să realizăm baza de da­te, dar este o muncă titanică. Înseamnă să sca­nezi toate documentele și să le pui într-un format electronic, dar nu este foarte simplu, nu a existat cerința ca textele să fie predate și în format electronic ci doar tipărit. În plus, este greu să iei să compari milioane de teze de li­cen­ță, disertație sau doctorat atît timp cît ele există numai în format tipărit, ca să detectezi anumite probleme”, a decla­rat conf. univ. dr. Dan Zaharia, cercetă­tor și decan al Facultății de Bioinginerie Medicală de la UMF.

De la conducător la doctorand

Dincolo de prevenirea propriu-zisă a plagiatului, cercetătorii din Iași sus­țin că este foarte dificilă detectarea. În con­dițiile în care nu există acea bază de da­te națională unde tezele să poată fi comparate, singura metodă de detecție ră­mî­ne cunoașterea literaturii de specialitate și o bună colaborare între cadrul didac­tic și studentul care realizează lucrarea respectivă. „Eu sînt conducător de doc­torat și vina aparține și conducătorului la un moment dat. Dacă noi sîntem com­petenți pe direcția respectivă și știm ce se întîmplă la nivel mondial ne dăm sea­ma dacă doctorandul preia, să spunem. Temele mi le stabilesc eu pentru docto­ranzii mei și știu bine că pe parcurs nu poate fi preluat dintr-o altă teză decît sub formă de documentare pentru ca­pi­tolele introductive, unde o problemă poate fi dezvoltată sau tratată altfel, nu doar reprodusă”, a precizat prof. univ. dr. Ioan Doroftei.

Mai mult, ținînd cont de faptul că a existat o lungă perioadă de timp în ca­re lucrările nu au fost predate inclusiv în format electronic, pentru a detecta eficient ar trebui luate pagină cu pagină toate operele similare și „este foarte greu să faci lucrul ăsta și atunci, doar din întîmplare, dacă o teză seamănă cu una citită sau chiar scrisă de cineva poate să reclame acest lucru. Și asta doar în cazurile în care teza e realizată conform standardelor, cu bibliografie și citări”, a adăugat conf. univ. dr. Dan Zaharia.

Iar din cauza acestei dispute internaționale privind plagiatul din Româ­nia, există deja o reticență din partea comu­nității academice de peste hotare, în spe­cial în ceea ce-i privește pe tinerii doctoranzi și cercetători. Conf. univ. dr. Dan Zaharia menționează cazul a doi doctoranzi care au fost recent plecați la o universitate cu care UMF are deja stabilite relații internaționale. „S-a cre­at deja o stare de confuzie pentru că, din cîte am înțeles, vor fi mult mai atenți atunci cînd îi primesc pe studenții noș­tri în cadrul unor programe de acolo și la burse post-doc se vor uita mai atent la dosarele de înscriere. Se resfrînge deci momentan doar la nivel declarativ”, a precizat acesta.

Găurile sistemului

Problema plagiatului nu este însă una restrînsă doar mediului academic din România. Sînt cunoscute deja cazu­ri­le fostului președinte al Ungariei, Pal Schmitt, și fostului ministru al Apără­rii din Germania, Karl-Theodor zu Guttenberg, care au demisionat amîn­doi din funcție în urma unor acuze de plagiat, lui Pal Schmitt retrăgîndu-i-se inclusiv titlul de doctor. Acum este sus­pectat și actualul ministru al Educației din Germania, Annette Schavan, din aceleași motive. „De aceea spun că ima­ginea României nu a fost afectată de acest scandal nici prea mult nici prea pu­țin, a existat poate doar o oscilație. Pe noi în schimb ne afectează mult pentru că sîntem o țară în evoluție. În stră­i­nă­ta­te ai variante. Dacă simți că ai des­co­perit un mediu corupt, poți să te orientezi în altă parte. În România în schimb, cînd ai nimerit într-un astfel de mediu, nu ai altă alternativă decît să pleci afa­ră”, a declarat Sergiu Vacaru, cercetător ști­ințific la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Acesta a precizat în schimb că, în ciuda gravității sale, plagiatul nu este cea mai mare problemă a cercetării din învățămîntul superior. „Chestiunea es­te tragică în cercetarea românească, fiind o derivată patologică a «stilului tova­ră­șei Elena Ceaușescu» în știință. Însă nu din plagiat aș face eu o tragedie fiin­d­că pentru cercetare sînt lucruri mult mai dăunătoare, chiar dacă plagiatul este, să spunem, cea mai evidentă boală a sis­temului. Cînd nu există o etică a cer­ce­tării, cînd corpul profesoral e îmbă­trî­nit iar tinerii talentați și muncitori nu sînt promovați, plagiatul nu e cea mai mare proble­mă, iar luptînd doar împotriva lui noi nu schimbăm nimic”, a conchis Sergiu Vacaru.

Indiferent însă dacă este vorba de plagiat sau de o altă problemă mai de fond, cercetarea din România nu este privită cu cei mai buni ochi de dincolo de hotare. Iar pentru tinerii cerce­tă­tori, care abia acum își fac loc în lumea aca­demică, înaintea calității lucrărilor, pri­mul obstacol va fi adresa din bu­le­tin.

Cătălin HOPULELE