Fagotul, în concert internațional la Iași

Joi seara, pe 5 decembrie, cîș­ti­gă­to­rii Concursului Internațional de Fagot, a­flat la prima ediție, au arătat că talentul lor nu este scrijelit doar pe o diplomă. Con­certul a fost susținut în Sala Eduard Cau­della de la Casa Balș a Univer­si­tății de Arte „George Enescu” din Iași și, pentru două ore, cei trei cîștigători ai concursului au desenat în mințile noastre, cu ajutorul muzicii, balade.

În sală liniștea e grea. Aproape că ne simțim inimile în gît așteptînd ca Mihai Boboiescu, unul dintre cei doi cîștigători ai concursului de fa­got, să-și înceapă solo-ul compus de Vio­rel Munteanu, fostul rector al Uni­ver­sității de Arte. La început timid, su­ne­tul răgușit al instrumentului în­ce­pe să se reverse spre public. Artis­tul devine brusc un îmblînzitor de șer­pi, iar fagotul, fiara pe care încearcă să o stăpînească, scoate șuierături și su­nete violente.

Lupta continuă ca un joc de copii, triluri puternice iz­vo­răsc din instrumentul de suflat, la în­ce­put sălbatice, apoi din ce în ce mai tă­cu­te, semn că artistul a cîștigat lupta. Viorel Munteanu, compozitorul pie­sei, se ridică imediat de pe scaun și merge la tînărul artist pe care îl să­ru­tă pe ambii obraji și îl îmbrățișează lung.

Amurg de instrumente

Radu Saga, deținătorul locului al III-lea la concursul de fagot, nu es­te un luptător ci mai curînd un po­ves­titor rătăcit. Acompaniat de or­ches­tra simfonică a universității, artistul scoa­te primele sunete ale sonatei Ballat. Răspuns îi dau viorile spințare ca­re, asemeni unor păsări, împrăștie în văzduh triluri vesele.

Contrabasul și tobele anunță ve­nirea nopții, căci sunetele sînt în­căr­cate de umbre și mister. Drept răs­puns fagotul desenează, în tușe groa­se, iubiri înflăcărate. Viorile se li­niș­tesc aproape de tot și doar din cînd în cînd mai scot cîte un geamăt fu­gar. Brusc însă încep să sune puternic anunțînd împreună cu toba, un ră­să­rit de lună, pe care sunetele de fa­got sînt cele care o urcă tot mai sus pe cer.
Alin Dănilă ne afundă și mai ta­re în misterele nopții, continuînd cu partea a II-a și a III-a a sonatei Bal­lat. Asemeni unui pictor care continuă o lucrare neterminată, Alin începe să creioneze cu ajutorul sunetelor gra­ve pînza minților noastre.

Viorile își fîlfîie spasmodic cor­zi­­le. Doar contrabasurile le răs­pund cu ecouri întîrziate. Dirijorul, ener­gic, în­cearcă să țină captivă în vîrful ba­­ghetei sale voința instru­men­te­lor, iar uneori pare că, în învălmășeala de su­­nete, acesta pierde controlul.

Este în­să doar un sentiment căci, doar cu un semn al mîinii, acesta reduce la tă­­cere întreaga hoardă de instrumen­te. Se face din nou rocada ar­tiș­ti­lor, iar Mihai Boboiescu încearcă să adu­­că pri­măvara la început de decembrie. Acesta începe vioi inter­pre­ta­rea con­certului pentru fagot și or­ches­tră a lui Mozart. Sunetele se împrăștie blînd, asemeni căldurii soarelui ce mîn­gî­ie întreaga natură.
La un semn autoritar al baghe­tei dirijorului, frigul a fugit de tot. Mu­­zica molcomă desenează o zi toridă de vară, sunetului leneș al fago­tu­lui îi răspund viorile care scad tot mai mult în intensitate. Spre final, ca o ul­­timă sforțare a unui animal muribund, instrumentele scot împreună un geamăt. Însă nu unul care să-l ara­te înfrînt ci doar că s-a retras, în așteptarea unei noi bătălii.

Andrei MIHAI