Semiotica, dezbătută la Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la Semiotica, dezbătută la Iași 13

În perioada 4-7 noiembrie, Fa­cul­tatea de Filosofie și Științe Po­litice (FFSP) a Uni­ver­sității „A­lex­andru Ioan Cuza” (UAIC), a fost gazda primei confe­rin­țe in­ter­na­țio­na­le de semiotică de la Iași, or­ga­ni­za­te de către Asocia­ți­a Ro­mâ­nă de Studii Semiotice (AROSS) în co­la­borare cu Inter­na­tional Asso­ci­a­tion for Semiotic Stu­dies (Aso­cia­ția Internațională pentru Studii Semiotice) și Inter­national Co­mmu­nicology Institute (Insti­tu­tul Internațional de Co­mu­ni­co­lo­gie).

Deschiderea festivă a confe­rin­ței cu titlul „Semiotics’ Crea­tivity: Unifying, Diversities, Differences, Divides” (Creativitatea în Se­mi­o­ti­că: Unește, Diversifică, Di­fe­ren­ți­a­ză, Împarte) a avut loc joi, 4 no­iembrie la ora 17.00, în Au­la Magna „Mi­hai Eminescu” a UAIC și a fost prezentată de prof. univ. dr. Traian Stănciulescu, din cadrul FFSP.

Aniversare printre cuvinte

Rectorul universității, prof. univ. dr. Vasile Ișan a mulțumit in­vi­ta­ți­lor că „au acceptat să sărbătorească cei 150 de ani de existență a uni­ver­sității, cu pre­cădere ai FFPS, prin participa­rea la această în­tru­ni­re extraordinară”, după care, pe rînd, au luat cuvîntul o parte dintre oas­peți. Între timp, prin sală s-au îm­păr­țit ma­pe ce con­ți­neau diploma de par­­­ticipare, calendarul evenimen­te­lor și o agendă, in­scripționate cu sigla con­ferinței.

Următorul invitat care a ținut un discurs a fost Richard La­nin­gan, președintele Institutului In­ter­național de Comunicologie din Washington. Acesta a precizat că „întreaga prezentare din deschiderea congresului este dedicată maestrului Solomon Marcus, matematicia­nul român care a contribuit în 1979, la teoretizarea semioticii cu artico­lul «52 de diferențe între comunicarea științifică și cea poetică»”. Con­ferința s-a încheiat după ce in­vi­tatul special al conferinței, So­lo­mon Marcus, și-a sărbătorit îm­pli­nirea vîrstei de 85 de ani alături de ceilalți specialiști în semiotică.

Evenimentul s-a des­fășurat timp de trei zile „perioadă ca­re a permis participanților să facă schimb de idei științifice și împreună să găsească noi perspective de abor­dare a semioti­cii”, după cum a de­cla­rat prof. univ. Traian Stănciu­les­cu, președintele AROSS.

Astfel, pe 5-6 noiembrie s-au ți­nut sesiuni de comunicare și work­shopuri, iar pe 7 noiembrie partici­panții au vizitat zona Bucovinei.

Iulia CIUHU

Autor:

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top