Sărbătoarea unui secol de învățămînt agronomic

Academia de gardă Niciun comentariu la Sărbătoarea unui secol de învățămînt agronomic 6

Universitatea de Științe Agri­co­le și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a serbat, între 22 și 26 octombrie, îm­pli­ni­rea unui secol de învățămînt superior agrono­mic. În prima zi a manifes­tă­ri­lor au avut loc două workshop-uri, iar la finalul acesteia a fost prezentat un spectacol de operă. De ase­me­nea, cu prilejul centenarului a fost programată cea de-a 55-a ediție a sim­po­zio­nului științific internați­o­nal orga­nizat de Facultatea de Agri­cul­tu­ră, împărțit în trei părți ce s-au întins pe durata următoarelor două zile. Aces­tea au fost urmate de un alt workshop pe domeniul agriculturii.

Joi, 25 octombrie, a fost organizată ceremonia „Adunarea festivă «100 de ani»”, care a fost deschisă de Cvartetul Arpeggione al Ope­rei Naționale din Iași. Printre invitații din mediul academic și re­pre­zen­tanții instituțiilor de învățămînt su­pe­rior ieșean, la eveniment a fost pre­zent și ministrul Educației, Cerce­tă­rii, Tineretului și Sportului, Eca­terina Andronescu, care a men­ționat că „cele mai strălucite stele sînt cele ale școlii. Să ne aplecăm cu recunoștință și respect către gene­rațiile de profesori care au reușit să valorifice studenții. USAMV este o școală la nivel național, o instituție de răsunet național”. Aceleași urări au fost transmise și de Gheorghe Ni­chi­ta, primarul municipiului Iași, prezent la ceremonie ca reprezentant al municipalității alături de Cris­tian Adomniței, președintele Con­si­liului Județean (CJ) Iași.

În cadrul acestui eveniment s-au înmînat diplome de excelență, de o­noare și medalii jubiliare invitaților, instituțiilor locale și centrale, univer­sităților, unităților de cercetare, dias­porei și companiilor care, la rîndul lor, au ținut cîte un discurs de felicitare și recunoștință instituției, unii oferind icoane și plachete aniversa­re drept cadou.

După ce profesorilor Joybrato Mukherjee (Germania), Martin H. H. Gerzabek (Austria), Pascal Marcel Marie Codron (Franța) și acad. Andrei Palii le-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Ca­usa, în curtea USAMV au fost dez­ve­lite două statui (Haralamb Vasi­liu și Ion Ionescu de la Brad) și șa­se busturi (Agricola Cardaș, Nico­lae Zamfirescu, Gheorghe Bon­tea, Nicolae Bucur, Constantin San­du-Ville, Emil-Honoriu Roșu).

Din cauza decalajului apărut în program, s-a suspendat concertul ca­meral al Cvartetului Arpeggione, iar oaspeții rămași au fost invitați în Sala de Marmură, la vernisajul ex­poziției care aparține prof. univ. dr. Vasile Coțofan. „Sîntem bucuroși pentru că am avut oaspeți importanți la sărbătoarea noastră, am făcut ce­ea ce am crezut că trebuia să facem pen­tru a omagia înaintașii, pentru a ară­ta că ceea ce există se datorează ze­ci­lor de generații de profesori și ab­sol­venți care au făcut universitatea să arate așa cum este astăzi, să pre­luăm și să ducem mai departe tradiția în­vă­țămîntului agronomic superior din Iași și, de ce nu, să creștem și să ajun­gem acolo unde ne dorim, în topul universităților agronomice din Ro­mâ­nia și Europa”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV.

Ultima zi a manifestărilor a fost rezervată pentru o incursiune în isto­ria și cultura românească a invita­ți­lor străini din Franța, Germania, Belgia, Austria, Ungaria, Polo­nia, Cehia, Italia, Egipt și Republica Moldova, pentru prezentare fiind ales județul Neamț.

Oana PASCARU

Daniela VORTOLOMEI

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top