Conferință culturală cu antropologul Vintilă Mihăilescu

Academia de gardă Niciun comentariu la Conferință culturală cu antropologul Vintilă Mihăilescu 31

Antropologul și omul de știință Vintilă Mi­hăilescu va susține la Iași o prelegere intitulată „Corpul cultural”. Aceasta face parte din seria de conferințe organizate de Universitatea de Me­dicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) și se va desfășura joi, pe data de 26 a­prilie, începînd cu ora 14.00, în Aula „George Emil Palade” a UMF.

Vintilă Mihăilescu este directorul Școlii Doc­torale din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Po­litice şi Administrative, iar de-a lungul timpului a avut numeroase oportunități de studiu în străinătate în țări precum Canada, Franța, Germania, Belgia. Acesta a fost director al Societății de Antropologie Culturală din România în perioada 1994-2000, iar între anii 2005-2010 a fost la conducerea Muzeului Țăranului Român. Pen­tru activitatea sa în domeniul cultural, în 2006 a fost decorat de președintele României în onoa­rea serviciile sale. În ceea ce privește activitatea de scriitor, el are o rubrică permanentă în „Dilema Veche” intitulată „Socio-hai-hui” și în materie de cărți Vintilă Mihăilescu a scos numeroase ma­teriale, cele mai recente fiind „De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului ro­mâ­nesc” și „Hotel Ambos Mundos. Eseu de antro­pologie borgesiană”. Săptămîna trecută, acesta și-a lansat ultimul său volum „Etnogeneză și țuică”, apărut la editura Polirom.

Seria conferințelor UMF a fost începută în 2017 de academicianul Irinel Popescu, care a sus­ținut o prelegere despre „Istoria Trasplantului în România”. Ulterior, au mai conferențiat și prof. univ. dr. Vasile Dîncu, cadru didactic al UMF Iași, Alina Mungiu Pippidi, activist civic și fon­datoarea Coaliției pentru Universități Curate, dar și academicianul Ioan-Aurel Pop, pre­șe­din­tele Academiei Române, care a vorbit despre for­marea statului român.

de Roxana NEAMȚU

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top