Ecoul poznelor care au înseninat Iașul

Sîmbătă seara, preț de trei sferturi de ceas, rîsetele s-au auzit din Cafeneaua Maideyi pînă sus, pe în­treg Copoul. Iar din îngrămădeala de suflete, cel care ne-a amuzat cel mai mult n-a fost singur. Ventrilocului Eduard Sandu i-au stat alături păpușa R­e­mus, dar și cîțiva spectatori mai curajoși ce au „ur­cat” pe scena improvizată. N-a lipsit nici lecția de păpușărit, pe care comicul ne-a oferit-o și așa am învățat cum să îi facem la rîndul nostru pe alții să chicotească folosind doar o șosetă.

În cafenea e atît de multă lume, încît dacă cineva s-ar împiedica din greșeală și ar deranja două mese, de la tot pe-atîtea ar trebui să i se întindă o mînă de ajutor. Și, odată ridicat, cel căzut ar observa că într-un colț, spre ferestre, e îndreptat un re­flec­tor și sînt curioși de toate vîrstele care mai aruncă din cînd în cînd o privire într-a­colo. Încă e devreme, așa că fiecare mai comandă cîte un ceai, o bere, niș­te nachos cu sos picant sau un cocktail, iar cei doi băieți de la bar nu mai con­te­nesc din feliat citrice și rupt frunze de mentă.

Muzica, ce pînă atunci nu se distingea oricum de pălăvrăgeala a­prin­să, e domoală, la fel ca luminile și în de­cor intră actorul Eduard Sandu, cu un microfon dat după ureche. Dez­nă­dăj­duit, anunță că microfonul nu merge și își decalează vorbele ce par doar ros­tite, față de ce se aude în încăpere, dîn­du-i cîteva bătăi de cap celui de la butoane.

Mai întîi face o scurtă trecere prin întrebările care au interesat dintotdeauna omenirea, și se oprește puțin la „a fi sau a nu fi?”, pe care o nu­meș­te „mai sim­plă”. După care, merge la varian­ta proprie „a lua sau a nu lua?”, acu­zîn­du-l pe Shakespeare că „ne-a lăsat-o nouă pe aia cu mai multe bătăi de cap”.

În continuare, notează într-o listă imaginară vreo douăzeci de răspunsuri la „ce se ia” și „ce nu”. Astfel afli că, uneori, „e bine să iei șpagă”, dar dacă mergi pe acest făgaș s-ar putea să nu te bucuri de ultima variantă a lui „ce se ia” – „trai lipsit de agitație”.

Paiața roșcovană

Apoi, pentru a-i asigura pe cei care au poposit că se află unde trebu­ie, recunoaște că în calitate de ventriloc nu ar fi putut să vină singur, iar dintr-o valiză îl scoate pe Romeo. O păpușă cu un dinte ieșit proeminent în față, îm­brăcată într-un costumaș alb-negru în carouri și pe cap cu o bandană ca de pirat. Prichindelul îl întreabă „unde sîn­tem aici?” și între cei doi se leagă o discuție, iar din flecăreala lor se poa­te observa că, deși se cunosc de ceva vre­me, tot mai au cîte ceva de povestit de cînd s-au văzut ultima dată. Pus pe șo­tii, Romeo vrea să știe „la ce se uită toa­tă lumea”, și chiar dacă replica pă­pu­șarului e „pentru a te cunoaște”, ma­rio­netei nu-i convine răspunsul, și începe să-i strige că nu se pricepe în ceea ce face, fiind sigur că toate privirile sînt ațintite asupra gurii lui Edi.

Încurajîndu-l fiindcă are emoții, Edi îi sugerează „omulețului” să și-i i­ma­gineze pe toți în lenjerie intimă pen­tru a mai scăpa puțin de trac. Numai că micuțul se îngrozește și începe din nou să urle, „unii n-au chiloți!”, în­tor­cîn­du-și ochii în anumite direcții prin ca­me­ră. Parcă expuși, dintre cei în­vi­nu­iți se mai găsesc cîțiva curajoși care să-i arunce cîte un „așa e!” sau „de unde a știut?”, stîrnind și mai multe rîsete. Nu­mai că pițigăiatul nu uită de ce a venit și tot rotindu-și capul încearcă să gă­seas­că pe cineva care i-ar accepta ce­re­rea în căsătorie. Intră puțin în panică și începe să șușotească cu păpușarul, pe care-l roagă să-l deghizeze și căruia îi țipă „mai repede că mă vede”. Cu o pă­lăriuță oranj de plajă și ochelari de soa­re pe nas, e întrebat de cine se as­cun­de, și, dacă ar fi rudă cu Pino­cchio, lui Romeo i s-ar fi lungit de mult nasul, fiindcă în sală se află „nevasta mea”.

Socotind că ar fi vremea să ne luăm rămas bun, Edi îi transmite păpușii că tre­buie să se întoarcă înapoi în valiză și cînd îl mută într-acolo, cei doi se iau la harță, dînd impresia că s-ar lupta.

Din graiul jucăriilor

Comediantul își alege un alt asistent, pe care îl roagă să rămînă ne­miș­cat și cu privirea înainte, cîtă vreme îi pu­ne acestuia o gură falsă dată cu ruj ro­șu și o perucă neagră. Neștiind prea bi­­ne în ce s-a băgat, Andrei, noul compli­ce începe să-și miște fără voie bu­ze­le și să facă afirmații ce nu-i aparțin, spre amuzamentul publicului. Așa prinde să glăsuiască marioneta umană că de fapt s-ar numi Monica și îi plac „aproape toți bărbații din această seară”, ba chiar ar vrea să danseze. Cerîndu-i-se ex­pli­cații în legătură cu ce-ar avea prietena sa de zis, acesta recunoaște că „ea nu știe”, iar pentru a nu ajunge să jig­neas­că pe cineva, ventrilocul se oprește. In­vită alți trei amatori în spațiul im­pro­vizat al scenei, cărora le promite „vouă nu vă voi băga nimic în spate”, și în­ce­pe să-i controleze cu pișcături de umăr. Dar, cînd unul dintre băieți nu se descurcă prea bine, e trimis la loc și în­cepe un dialog doar între domnișoara că­reia îi asociază un glas gutural și tî­nă­rul pițigăiat.

Furios că l-a ascuns pe Romeo, un băiețel cu ochelari rotunzi asemenea lui Harry Potter îl trage pe tatăl său de buzunarul sacoului atunci cînd acesta oprește să-i strîngă mîna lui Edi. Iar cînd comediantul își adună valizele, ba­te din picioare și îi cere socoteală, „sper că ai de gînd să îl mai lași a­fa­ră”.

Mădălina MORARU