Romanul lui Michael Jackson

Sîntem oameni pătimași și nu ne pu­­tem abține să nu ne lipim ochii de te­levizor cînd se împletesc intrigi și a­par suspiciuni. De orice fel. Mai bi­ne de doi ani de zile am ținut-o întruna cu moartea lui Michael Jackson și a­proa­pe că am pornit pe cont propriu o in­ve­s­tigație ca să aflăm omul rău din toa­­tă povestea.

Pentru că nu ne con­ve­­nea postura în care era pus Regele mu­zicii Pop: aceea a unui dependent de droguri care a murit de supradoză. Așa că am început să aruncăm vina din­tr-o parte în alta precum o minge la un meci de volei. Și am tot așteptat să cadă într-un careu, ca să ne simțim su­fletele liniștite și să răsuflăm ușurați.

S-a dat vina cînd pe medicamen­te­le luate în exces pentru a se pregăti de concertul de la Londra, cînd pe con­­sumul de droguri sau alcool. Ul­ti­­ma pistă de care s-au agățat pro­cu­ro­rii a fost medicul cîntărețului, Con­rad Murray, care nu i-ar fi acordat în mod corespunzător lui Michael pri­mul ajutor. Oamenii legii s-au agățat atît de bine de această pistă încît luni, 7 noiembrie, doctorul a fost acuzat de moartea Regelui muzicii Pop. Am găsit vi­no­vatul, am demonizat omul, totuși e bine să știm de ce. Motivele invocate de jurați au fost că „medicul nu a su­nat imediat la 911. În plus, nu a avut e­chi­pamentul medical adecvat în acea ca­meră cu ajutorul căruia să poată a­pli­ca anestezia. În ultimul rîn­d, faptul că a părăsit camera lui Ja­ckson du­pă ce i-a administrat anestezicul a con­tat în decizia noastră”.

În statul Ca­­lifornia închisorile sînt atît de a­glo­merate încît medicul ar putea beneficia de o nouă lege care să îi permită a­res­tul la domiciliu. Pînă acum, nimic ieșit din comun. Decît un medic pus sub a­­­cuzare de omor prin neglijență și, cu toate că riscă închisoare de pînă la pa­tru ani, nu se va putea „bucura” de pe­nitență pentru că nu are unde să o fa­că decît acasă. Și unde mai pui că me­dicii au avantajul, datorită statutului lor, să beneficieze de eliberare con­­diționată.

Doi ani de zile în care au încercat să pună pe umerii cuiva vina morții lui Michael Jakcson pentru ca la fi­nal, paradoxal, lucrurile să o ia de la în­ce­put. Totul s-a desfășurat ca într-un ro­man polițist în care știi cine a murit, afli apoi de ce, treci printr-un șir de a­cuzații pe ghicite, ți se dau piste fal­se, după care afli făptașul: cea mai eviden­tă persoană, la care nu te-ai fi gîn­dit niciodată. Prost formulat totuși ro­ma­nul acesta, pentru că pistele false se în­­tind mai mult decît le permite scenariul.

Cristina BABII