Străin născut în propria țară

„Aici e țara în care există, mă­­car cît un vîrf de ac, posibilitatea ca tu să contezi.” Asta le-aș spune tu­tu­ror tinerilor care își dispre­țu­iesc țara pentru că, manevrați de con­cepte ticsite flagrant în părticele din creierul lor care le mișcă, fără voia lor uneori, capul spre po­poarele mai dezvoltate. Astfel țe­lul lor este să ajungă acolo și să ple­ce, ca niște lași, din țara în care ar pu­tea schimba ceva.

Încearcă din răsputeri să fie la fel ca oamenii de acolo și uită că astfel le este furată mișelește iden­titatea. Superficialitatea emană un iz care face ca nările străinilor să us­ture. Și pentru că îi ustură se uită cu repulsie la românii care își văd țara doar ca pe un punct ratat de pe harta lumii. Și e trist, pentru că e ța­ra lor, deși nu este cea mai dez­vol­tată, cea mai iubită, cea mai cunos­cută din lume, dar este a lor, a noastră. Au fost mulți străini cărora le spu­neam că sînt din România și începeau să-mi spună mai multe decît știam eu despre țara mea. Îmi spuneau că mi-au vizitat țara o dată sau de mai multe ori și, surprinzător pentru mine, chiar le-a plăcut. Stîlcit, din cau­za accentului țării din care proveneau, îmi enumereau pe rînd orașele din România în care au fost și-mi împărtășeau ce au învățat ei despre ele. Îmi vorbeau de locuri plecînd de la ideea că eu sigur fusesem acolo, și cu ochii în pămînt încercam să ascund faptul că nu mi-am vizitat-o, încă! Pînă la acești străini nu auzisem pe nimeni care să vorbească de România frumos.

Un neamț îmi spunea că va veni rîndul României să devină o putere în lume. Că are potențial. Stau și mă întreb acum oare cînd va veni acel mo­ment și dacă voi putea fi părtașă la el. Nu vreau să trăim izolați de lume, ci să încercăm prin oamenii care pleacă în alte țări să îmbunătățim imagi­nea țării, chiar dacă uneori trebuie să fim ipocriți. Și dacă un străin ne-a scui­pat țara să nu uităm, oricît sîntem noi de mici, să îi oferim în dar zîmbind gestul înapoi.