Curajul unui ciob de sticlă

Eram trei copii. Eu, Irina și Sa­șa. Nu aveam mai mult de patru ani, în­să de pe atunci am început să ne ex­ploa­tăm la greu talentul, cel al curaju­lui. De fiecare dată cînd ne în­tîl­neam în curtea blocului, după un prînz sățos, Sa­șa mergea la o baltă din apropiere ca să prindă o broască. Băiatul o aducea a­proape sufocată între degetele lui, un fel de anestezie, eu o întindeam pe „ma­să” și o țineam de lăbuțe, iar Irina îi spin­teca pîntecele cu un ciob de la o sti­clă de vodkă spartă găsită prin iarbă (di­na­dins vodkă, fiind profesioniști în do­me­niu, știam că taie mai bine). Le­cu­iam „săritoarea”, ca pe toate celelal­te, de a­pendicită.

Dacă noi, trei copii plictisiți de pă­puși și mașinuțe, ne-am fi născut cu 15 ani mai tîrziu, am fi ajuns la vreun show care strînge talente din toată ța­ra. Cine a mai văzut copii care au în­vă­țat să facă apendicectomie de la televi­zorul lăsat să vorbească toată ziua? A­veam să fim priviți de milioane, a­pre­ciați, judecați, votați sau urmăriți de pre­sa care scoate știri din burtă, bur­ta amfibiei crăpate.

Revin la mijlocul anilor ’90, cînd co­piii talentați erau cei care dansau și cîn­tau la emisiunea „De la 5 la 10” pe postul Moldova1. Restul eram ștren­­gari inventivi, fie că abia în­vă­țam să pronunțăm corect litera „r”, fie că de­ja eram ajunși la nevroza pubertății, ne­vroza părinților, bineînțeles. Iar pen­tru încă un geam spart în timp ce în­cer­cam să învățăm trucuri cu mingea, mama lipea dojana de noi cu o cu­rea. De unde bani pentru geam nou? As­tăzi, ne cumpără(m) de ultimii bani bi­lete la tren și ne duce(m) la TV, ca să ne vadă bunica pe ecranul cu colțuri fumurii.

Ironic, peste cîțiva ani și mie și I­­rinei ni s-a făcut apendicectomie. Nu știu ce s-a întîmplat cu Sașa, el a dis­pă­rut odată cu dorința noastră de a sal­va broaște.

Daniela VORTOLOMEI