Un oraș plin de speranțe

Dacă ar fi să aduni toate visele, spe­ranțele și energia pe care le în­tîl­­nești în Place Luxembourg, ai pu­tea să schimbi lumea într-o săp­tă­mînă. În fiecare joi seară, acesta-i lo­cul de întîl­nire pentru stagiarii din instituțiile europene. Aici își spun poveștile vie­ții la un pahar de Ju­bi­ler, își măr­tu­ri­sesc unii altora cîte di­plome au și pe unde au învățat, în speranța că așa vor fi mai aproape de locul de mun­că mult visat.

De cum au ajuns în Bruxelles, acești tineri încearcă să demons­tre­ze celorlalți – dar mai ales lor – că sînt buni. Îi recunoști după le cade sa­coul pe umerii prea înguști, după cum și-au legat cravata sau cum în­cear­că să comande, într-o franceză stîlcită, o cafea la magazinul din colțul stră­­zii. Iau totul ca pe un challenge, pentru că ei știu au la dispoziție cinci, șase luni în care trebuie să arate că-s mai buni decît alte cîteva mii de ti­neri. Unii reușesc. Alții, în schimb, își refac CV-ul de trei ori pe zi pentru a fi cît mai potrivit cu jobul la care ap­lică. Așa e Christina care, la cei 26 de ani, își petrece jumătate de zi pe Linkedin și alte site-uri de profil, în speranța că cineva va veni cu o nouă ofertă.  Odată ce-a venit, Christina începe să caute cît mai multe infor­mații despre compania respectivă, astfel încît să-și dea seama ce vrea angajatorul.  Își reface scrisorile de in­tenție, scurtează sau lungește CV-ul, iar apoi, după ce l-a trimis, „oa­re de ce nu mă sună? ” e singura în­tre­ba­re care-i rămîne în minte. A stu­diat la Sorbona,  a urmat cur­suri ale Uni­ver­sității din Kent, a fost sta­giar la UNESCO și a făcut naveta între Atena, Paris și Bru­xel­les. Dar ceva îi lipsește. „Cei mai mulți vor să ai experiență în domeniu, dar eu nu am cum s-o dobîn­desc, dacă ni­meni nu mă anga­jea­ză”, spune tî­nă­ra din Grecia.

„Universitățile nu mai sînt conec­­tate la ce se întîmplă în societate. Exis­­tă un decalaj pe care noi, stu­den­­ții, îl suportăm de fapt. Calitatea în­­vă­țămîntului e la fel de bună, poa­te că profesorii sînt și mai exigenți. Ni­meni nu are răbdare să te țină în ucenicie trei ani. Nu mai avem lo­curi de muncă pentru începători. Cel mult, astea au fost înlocuite de stagiile de practică”, povestește Christina. Iar ca ea sînt alte milioane de ti­neri. 24% din tinerii din UE nu lu­crea­ză, iar șan­sele ca ei să-și găsescă un post scad în fie­care an. Așa că unii aleg să facă un alt stagiu, să mear­gă din nou în ba­ru­rile din Place Luxembourg, sperînd ca zi­lele de joi să le poarte mai mult no­roc. Și, într-un final, chiar să schim­be lumea.

de George GURESCU, Stagiar la Consiliul European