Un oraș de provincie

Întotdeauna mi-a fost frică să mă așez pe una dintre băncile din fața a­celui monument. Mereu erau ocupa­te de romii care locuiau prin zo­nă, iar între cojile de semințe aruncate vic­torios pe jos, auzeai ba cîte o în­ju­rătură, ba cîte o ame­nin­ța­re a­com­paniată de o creangă ruptă din co­pa­ci.

Monumentul ostașului român era punctul de întâlnire al tuturor lo­cuitorilor din centrul vechi al Botoșaniului și de fiecare dată  cînd veneam de la piață, îmi muș­cam bu­zele de frică. Centrul vechi era un soi de mozaic între clădiri dă­ră­pă­nate cu geamuri largi, pături înflorate trîn­ti­te în balcoane și romi ca­re-și du­ce­au copilăria între gunoi și istorie.

Nici nu aveai ce să faci în zonă. Sin­gurul comerț sănătos se făcea ze­ce pași mai în vale, în piață, iar par­terele acestor clădiri erau ocu­pa­­te de magazine de îmbrăcăminte un­de clienții nu intrau decît să pri­veas­că sfios manechinele chi­ne­zeș­ti.

La Crăciunul din 2011, ma­ne­chi­­nele au rămas, unele chiar au că­pătat niște culoare în obraji, însă cen­trul vechi al orașului a renunțat să mai fie mahalaua Botoșaniului. Au trecut cam doi ani de cînd au­to­ri­­­tățile au anunțat că vor începe re­no­­vările clădirilor și reabilitarea în­tre­­gului spațiu, iar pînă acum au fă­cut o treabă foarte bună. E o senzație plă­­cută să ajungi în orașul în care te-ai năs­cut și să vezi cum lucrurile cresc pe lîngă tine.

Clădirile de lîngă biserica Us­pe­nia (da, acolo unde a fost bo­te­zat și Mihai Eminescu, sic!) au re­ve­nit la acel gălbui al anilor interbelici, gea­murile pline de ziare și abțibilduri de la ness au fost înlocuite cu tîm­p­lă­rii serioase, lipsite de acel alb „de termopan” românesc.

M-am bucurat să văd că nu s-a dat cu nici o spoială roz sau vișinie, iar pereții și-au păstrat stucăturile și de­corațiunile bogate de deasupra gea­murilor sau din zona balcoa­ne­lor. E frumos să vezi că au fost curățate gan­gurile pline de gunoi și c-au fost as­faltate toate drumurile din spa­te­le acestor clădiri. Monumentul Os­ta­șu­lui a fost curățat la rîndul lui, iar băncile au fost înlocuite, dalele – de­venite între timp laitmotiv al „re­novării” românești – au fost în­lo­cu­ite cu piatră serioasă. Nu mi-e ru­­șine să spun că centrul vechi al Bo­toșaniului arată mai bine decît cel al Iașului, unde singurele renovări sînt făcute în jurul tonetei de la Fornetti.

E un oraș curat, are piste de bi­cic­liști mai bune de o sută de ori de­cît prostiile galbene din Bu­cu­reș­ti, însă mai trebuie să aibă și o e­co­nomie acum.În afară de casierițe și paznici la cele trei hipermarketu­ri din oraș, altceva nu oferă piața mun­­cii. Dar măcar acum nu îmi mai es­te frică să stau pe băncile din centru. Și dați o fugă pînă acolo, nu e Sibiu, e doar Botoșani.

George GURESCU