Temperatura ideală (I)

Ventilatoare mari se rotesc peste fiecare cameră din a­par­ta­men­tul în care stau. Tavanul e din plăci masive din beton, special con­ceput să respingă căldura, să men­țină o atmosferă plăcută în interior, în ciuda faptului că afară se întinde ditamai deșertul. A­pro­xi­mativ 78 de grade Fahrenheit e aproape de temperatura ideală, nu mai stau să calculez acum cît vine în Celsius. Americanii se scu­ză de fiecare dată că folosesc Fah­renheit, deși nu-i atît de grav.

Am la dispoziție o bucătărie complet utilată, cu două chiuvete care sfărîmă resturile de mîncare prin apăsarea unui buton. În pri­ma zi aici, am fost instruit să folosesc acel buton cu înțe­lep­ciu­ne, cînd degetele îmi vor fi de­parte de gaura de scurgere. De ase­me­nea, cuptorul are o tastă specială, care îl încălzește automat pînă la o temperatură infernală, pentru a înlătura resturile arse de mîncare. Igienic, util, plăcut, convenabil, des­tul de sigur. Dincolo de aceste as­pecte tehnice, atmosfera din apartament e completată de pre­zența a doi colegi: un ugandez și un japonez. Prin natura împre­ju­ră­rilor, trei continente au fost re­strînse pe o suprafață de a­pro­xi­mativ 90 de metri pătrați, ce include trei camere cu trei băi, plus living și bucătărie.

Odată, în timp ce spăla vasele, Tabu din Uganda mi-a povestit că n-o poate lua încă de nevastă pe mama copilului său, întrucît n-a strîns destule vite pen­tru a plăti răscumpărarea acor­dată în mod tradițional familiei femeii. E de părere că uneori se exa­ge­rează cu chestia asta, că neamurile vor bani și pentru educația femeii, deși e clar că școală a făcut pentru ea, nu de dragul bărbatului. De-a lungul vieții sale, Tabu a omorît mai multe tipuri de șerpi și a scris articole care au deranjat con­du­ce­rea propriei țări. Îi place carnea de pui și orezul, dar nu știe să gă­teas­că. Într-una din primele zile, a luat niște ouă într-o mînă, în cealaltă avea tigaia, și m-a întrebat: „Și acum ce fac?”. Acum, că știe cum e treaba, face omletă noaptea, iar a­cesta nu e tocmai un obicei să­nă­tos.

Nao, japonezul, vorbește mai mult despre mîncare, și e normal să fie așa. A jucat baseball pînă anul ăsta și ar fi trebuit să treacă la pro­fesioniști, dar n-a fost să fie, așa că s-a mutat în Arizona ca să stu­di­e­ze kinetoterapie. Are multe cuburi Rubik, între care și unele cu forme ciudate, complicate rău. Nu pare trist, dar nu voi ști niciodată ce poa­te ascunde în suflet un ja­po­nez. În fiecare seară îl găsesc fie mîncînd, fie colorînd pagini cu reprezentări ale sistemului muscular sau osos. După aceea vorbim despre mîncare, ceea ce nu-i tocmai rău.

de Vlad ODOBESCU