Pilda lui Vasile P.

Niciodată nu poți să împarți oa­me­nii în alb și negru. Să fii categoric cînd vine vorba de natura umană es­te un gest al naibii de stupid și ieftin, e ca și cum ți-ai ordona viața în funcție de zodia sub care te-ai născut. Nici­cînd nu am întîlnit oameni mai catego­rici și cu o judecată atît de necondi­ționată ca-n politica țării noastre. Fă­ră îndoială, fără dram de nesiguranță în vocea lor, acești corifei ai demo­cra­ției ne-au zis, ani la rînd, cum arată dreptatea, în caz c-o vom întîlni vreo­dată pe stradă. Nu ne-au zis și ce să fa­cem cu ea.

Toată lumea spune că, de cîteva luni, ne tot aflăm la marginea pră­pa­s­tiei, iar acum este momentul să ne de­cidem care ne va fi viitorul. Sin­cer, de cînd ne-am format ca stat, tot ne-am aflat pe marginea prăpastiei și încă n-am dat cu fundul de groapă. Sînt oameni care, în astfel de vremuri, au preferat să dea foc patului lui Pro­cust și să-și vadă de viață uitîndu-se în cealaltă direcție. Vasile Paras­chiv este unul dintre acești oameni; di­si­dent român și om de rînd, în 1968 el a anunțat că se retrage din Partidul Co­munist pentru că simțea că parti­dul nu-i mai reprezintă interesele. Un an mai tîrziu, el este arestat și internat la un spital de psihiatrie. Nu s-a astîmpărat și și-a continuat mica di­si­dență, în 1971, a fost din nou internat, același lucru s-a întîmplat și cinci ani mai tîrziu.

A fost considerat nebun, el trebuia să fie un nebun, pentru cei din Se­curitate. Cine putea să spună că PCR nu arăta calea cea bună? A fost răpit, bătut, chinuit, internat și hăr­țu­it, însă el n-a renunțat la visul lui: voia să înființeze primul sindicat liber din România. După căderea comunismu­lui, voia să-și facă dreptate și i-a dat în judecată pe cîțiva dintre procurorii și tor­ționarii care s-au ocupat de cazul lui. În 2008, statul a acordat Neîn­ce­pe­rea Urmării Penale. Într-un alt pro­ces, în care cerea despăgubiri statului, Curtea Supremă i-a respins ce­re­rea. Traian Băsescu i-a oferit o distin­cție, pe care el a refuzat-o, în­tru­cît nu s-a simțit îndreptățit, la aproape 20 de ani de la Revoluție. Era un ne­bun, spunea Alina Mungiu Pippidi în ne­crologul pe care i l-a scris. „Această formă de nebunie, din păcate, nu e con­tagioasă! Nu a murit încă nimeni la noi că s-a contaminat de puterea exem­plului”, continua ea.

În nici un caz să nu ne compa­răm cu drama și dîrzenia de care a dat dovadă acest om. N-aș vrea nici să com­parăm România de azi cu cea din anii ’70; Vasile Paraschiv este o pil­dă de unde fiecare trebuie să-și tragă în­vă­țăturile de care are nevoie. Să nu dăm vina pe sistem și pe politicieni pentru că ne-au mințit.

George GURESCU