Înainte de a trage linia

A fost un an teribil de încărcat. 2011 a scos din amorțeală mai mul­tă lume decât ar fi făcut-o orice a­po­calipsă prezisă  și a adăugat mai multe pagini de istorie decît ultimii trei ani la un loc. În decembrie, revista „Ti­me” a făcut un clasament al ce­lor mai importante știri ale acestui an, iar pe primul loc se află Revoluția A­rabă care a dus la schimbarea cî­tor­va regimuri din Orientul Mij­lo­ciu, într-un veritabil efect de do­mi­­no. Pe al doilea loc se află u­ci­de­rea celui mai căutat terorist al lu­mii, Osama Bin Laden, iar a treia po­zi­ție aparține catastrofei din Ja­po­ni­a.

Astfel de clasamente apar la fi­ne­le fiecărui an. Mai mult sau mai pu­țin serioase, ele vor să ne aducă a­minte prin cîte am trecut în cele 12 luni. Uneori sînt și ca un fel de re­minder și ne dăm seama cît de re­pe­de am putut uita de unele lucruri ca­re s-au întîmplat pe parcursul a­nu­lui.

Bineînțeles că toată lumea își a­du­ce aminte de dezastrul care s-a în­tîmplat în Japonia, dar după valul de știri din perioada respectivă, ne-am întors în matca noastră. Ne-am bu­cu­rat, alături de Libia, la prinderea lui Gaddafi, însă am revenit ușor la știrile locale. Cine știe ce s-a mai în­tîmplat în India, după greva foa­mei a lui Anna Hazare? Acest di­si­dent asemănător cu Gandhi a o­bligat guvernul indian să creeze o in­stituție care să se ocupe de fa­p­te­le de corupție.  Un caz unic în acea ța­­ră.

Ne plac aceste evenimente ma­ri. Simțim că sîntem în miezul lor și că luăm parte la ele, dar de fapt ne în­șe­lăm. Noi nu ne-am schimbat mai de­loc. Nu am plîns în hohote pentru norvegieni și nici nu ne-am simțit mai în siguranță cînd a fost prins Bin Laden.

Am transpirat la comentarii pe In­ternet, spunînd „sînt alături de ja­ponezi, știu că ei sînt o nație pute­r­nică și se vor descurca” sau „așa-i trebuia lui Gaddafi, trebuia să se învețe minte de la Mubarack sau Ceaușescu”, dar, în rest, am conti­nu­at să ne ducem viața noastră de zi cu zi. Nu este un lucru greșit, ci așa mergem înainte. Istoria omenirii nu e aceeași cu istoria oamenilor, Karl Popper spunea că nici nu există o is­torie a omenirii, ci „mai multe is­to­rii ale tuturor felurilor de aspecte ale vieții umane”.

Pînă la urmă, aceste clasamente nu pot fi decît o lecție pentru noi. Să nu cădem în iluzia că noi am fă­cut aceste lecții și să începem să le pre­dăm, dar nici în păcatul uitării. Tre­buie să le ținem minte și să știm că lumea nu se învîrte în jurul nostru și nici noi, uneori, în jurul ei.

***

Chiar și așa, 2011 a fost un an al oamenilor. Cu sau fără Internet, pe la televizor sau în piețele publi­ce, ma­se întregi de oameni au re­u­șit să-și facă ascultat glasul, iar în mul­te cazuri, chiar și respectat. A fost Ta­hir, Damasc, Wall Street, Lon­dra și Mexic (unde mii de oameni au măr­șăluit contra traficului de dro­gu­ri). Nu știu cum a fost pentru voi acest an, dar să ne bu­cu­ră­m pentru ei.

George GURESCU