Domnule român

Domnule român, ce plăcere să vă revăd! Sînteți roșu în obraji, văd că ați mai luat aer pe afară! Ați mai îm­bă­trî­nit, desigur – 21 de ani nu iartă pe ni­meni – dar asta nu vă taie aerul co­pilăresc, ușor agitat. Dar ce căutați aici, la coadă? Haideți, vă rog, nu oftați. Ziceți că e sărăcie mare și că e uleiul ieftin. Și bormașinile, și sca­u­nele pliante de birou, toate sînt chi­lipiruri de o zi. Văd că sînteți în sfîr­șit multilateral dezvoltat, domnule ro­mân, de vă trebuie toate aceste lu­c­ruri, atît de diverse. Dar haideți să stăm pu­țin de vorbă, nu mai împingeți, o s-o striviți pe venerabila doamnă din față.

Domnule român, nu-i nevoie să țipați, auzul încă mă ține! Știu, Gu­ver­nul e nesimțit, incompetent, te­ro­rist chiar, Boc e un pitic pus pe re­le, Udrea vă face în ciudă cu poșetele ei, dictatorul Băsescu ia mult și dă pu­țin, își bate joc de popor, știu prea bi­ne. Dați-mi voie însă să remarc – și aici o să vă rog să nu vă supărați pe mine – faptul că suferiți de o ușoară formă de ipocrizie. Vă place aici, la coadă, strivit între toți oamenii aceș­tia. Știați bine că ați ales acest calvar încă de cînd ați decis că nu puteți lua capitalismul direct în piept și ați ales să vă căptușiți viața cu burete post-co­munist, provizoriu, de proastă calitate. Tovarășul Iliescu și cuvintele lui v-au mîngîiat: nu v-a fost bine, dar v-a fost călduț. Și în aerul ăsta, pe ne­simțite, s-au copt nenorocirile.

Haideți, domnule român, re­cu­noaș­teți: ați binevoit să vă deplasați pînă în fața acestor uși automate pă­zi­te de acești inofensivi domni în ne­gru, faceți acum pași mici către rafturi pentru că vă place să vă vedeți cu acești oameni năpăstuiți, la fel de nă­păstuiți ca dumneavoastră, vă place să-i înjurați în cor pe cei de sus și în același timp să vă înjurați unii pe al­ții. „Dracu’ să-i ia”, „dracu’ să vă ia!”, „dracu’ să ne ia!”. Doamne iartă-mă, și la coadă la moaște ziceați la fel?

Aveți grijă, domnule român, v-ați agățat geaca într-un cui! Și la ce zi­ceți că vă trebuie bormașina? A, v-ați apucat de lucrări. Vă reconstruiți totuși încet-încet viața, vreți să lă­sați deoparte toate nenorocirile cît vă odihniți în casa dumneavoastră îm­bră­cată în polistiren, dată pe deasu­pra cu portocaliu. Deci mai aveți de pus doar geamurile termopan, aveți în plan o casă perfect izolată. Aveți grijă, că izolarea asta nu-i chiar perfectă: dracii ăștia mai noi ies prin te­le­vizor și inundă sufrageria, vă intră pe ochi și pe urechi și vă treziți deodată că înjurați fără să mai știți pe ci­ne și de ce. E necuratul camuflat în plas­ma aia nouă, vă zic cinstit!

Domnule român, vreau să vă fac o declarație care poate o să vă surprindă: îmi sînteți în continuare sim­patic, așa cătrănit cum sînteți acum, cu o sticlă de ulei gălbui într-o mînă și cu un scaun pliant în cealaltă. Ad­mir curajul de care dați dovadă: stați pe buza micului iad pe care singur l-ați săpat și, totuși, vă țineți cumva pe partea astălaltă.

Vlad ODOBESCU