Despre drumuri

Crissie Wellington s-a pomenit dintr-o dată pe șoseaua șerpuitoare a insulei Kona, Hawaii, cu vulcanul Hualalai în stânga și Oceanul Pa­ci­fic în dreapta, singură. S-a blocat în gând, pentru că nu putea să conști­enti­zeze ce i se întâmplă; de peda­lat a pedalat în con­tinuare, corpul nu i s-a oprit dintr-un efort care începu­se în urmă cu cinci ore și jumătate în Ocean, unde Crissie înotase 4 ki­lo­­me­tri, terminând prima probă din cea mai extenuantă cursă pe care o cu­noaște sportul la acest mo­ment, și anume Ironman – o formă ex­tre­mă de triatlon. Wellington, la 30 de ani, se găsea la Campionatele Mon­diale Ironman, și nu doar că ajun­se­se aici (ca să te califici trebuie să faci per­for­manță la alte curse de gen din lu­me) dar mintea îi stătea în loc, neputin­cioa­­să, pentru că nu putea conști­en­tiza următorul lucru; era în fruntea plu­tonului.

Există un montaj video pe You­tube cu secvențe ale acestei curse din 2007. La un moment dat sunt fil­mate femeile care conduc la pro­ba de ci­cli­sm, Belinda Granger și Sam McGlone, și ritmul lor e întrerupt brusc de ceva care țâș­neș­te în fața camerei de luat vederi. Îți dai sea­ma că e o tipă pentru că are părul prins în coadă la spate, dar ce nu îți dai seama totuși e dacă faza e pe bu­ne sau e un trucaj la montaj. Pur și sim­plu tipa le spulberă pe astea două și trece pe lângă ele razant, pedalând ca în desene animate.

E Crissie. O fată despre care ni­meni nu știa în acel an la Kona cine dracu e și de unde a apărut, dar vor afla cu toții. Crissie a devenit atunci campioană mondială, ispravă pe ca­re a repetat-o în 2008 și 2009 și 2011.
Scena aceea în care le depășește în cursă pe cele două sportive ti­tra­te este și ea emblematică; tot cea a făcut bri­ta­nica are accentul ăsta de wow. A stabi­lit recorduri incre­dibile în cursele ei, multe nedepășite până acum. Înainte să fie cunoscută, Cri­ssie a oscilat între joburi până când a decis că sportul îi place cel mai tare, așa că s-a aruncat a­supra lui cu o disperare pe care nu­mai pasiunea pentru ceea ce faci ți-o poate da.

Mereu par distante astfel de po­vești motivaționale, pentru că par i­reale. Dar poate că e mai sănătos să crezi. Să crezi că dacă simți că ești pe drumul cel bun, oricare ar fi dru­mul ăsta, poți avea un astfel de mo­ment în care să încremenești, rea­li­zând că ai spulberat toate aștep­tă­ri­le. S-ar putea întâmpla, viața te lasă mască în fiecare zi, nu trebuie să fii la Campionatele Mondiale de Iron­man ca să înțelegi asta.

Roxana LUPU, jurnalist freelancer