Vanghelie is back!

Nu pot decît să admir capacitatea lui Marian Vanghelie de a su­praviețui la nu mai puțin de trei schim­­­bări de regim în PSD. Și Năs­ta­se, și Geoană, și Ponta au în­cer­cat să se distanțeze de acest per­sonaj dar, în final, și-au dat sea­ma că este mai bine să-l aibă ală­tu­ri.

Eu nu cred că cel mai important eve­niment din săptămîna trecută este eșecul previzibil al moțiunii de cen­zură (pe care-l anticipau și Pon­ta, și An­tonescu, în pofida de­cla­­rațiilor op­timiste). Nu, pentru mine, imagi­nea cea mai șocantă este cea a unui Pon­ta captiv între Vanghelie și Drag­nea, defilînd în frun­tea sindi­ca­­liștilor care manifestau pentru că­de­rea Guvernului Boc. Nu este ne­vo­ie să fii un mare anali­st politic ca să înțelegi ce înseamnă această aso­cie­re. Eventual putem să a­mintim, pen­tru o mai bună în­țe­le­ge­re, și de de­clarațiile în care pre­șe­din­tele PSD nu neagă posibilitatea ca Van­ghe­lie să candideze la postul de primar al Bucureștiului.

Nu vreau să-l pun pe Ponta la zid pentru asocierea cu primarul Sec­­torului 5. Dimpotrivă, îl în­țe­leg. Noul președinte al PSD s-a tre­zit stăpîn peste un partid care con­su­mă mulți bani. Cineva trebuie să plă­­tească femeia care face curat la se­diu. Partidul avea datorii istorice și are nevoie de noi resurse pentru a plăti consultanța și sondajele. Iar cînd Ponta a întrebat cine are bani, foarte probabil cei care s-au oferit – dar cu niște condiții… – au fost eter­nii Vanghelie și Dragnea. Aceștia sînt de fapt exponenții cei mai an­ti­pa­tici ai unei structuri din in­teriorul cla­sei politice: fi­nan­ța­to­rii, gata oricînd să facă rost de un mi­lion, două de euro, dacă partidul are ne­vo­ie. (Nu vă întrebați cum sunt răs­plă­tite aceste servicii!). Pro­ba­bil, cam același lucru îl fac Berceanu și Vi­deanu pentru PDL sau Ve­res­toy, pentru UDMR. Nu îmi este clar dacă la PNL acest rol îl mai are Di­nu Patriciu sau a fost preluat de cvasi-necunoscutul Vlad Moi­ses­cu.

Problema fundamentală este dacă putem să oprim aceste fi­nan­ță­ri care rulează sume imense, la ne­gru – în fond aici este rădăcina co­rup­ției. Teoretic, situația este regle­men­­tată de legea finanțării partidelor și supusă controlului Autorității Electorale Permanente. În fapt, le­gea este slabă, iar autoritatea elec­to­­rală – condusă de un fost senator PSD, apropiat de Viorel Hreben­ciuc – nu face nimic. Pare că există un consens transpartinic ca nimic să nu se schimbe. În fapt, cred din ce în ce mai des că a existat un consens transpartinic ca, imediat după ce România intră în UE, să se pună capăt comediei denumite „lupta împotriva corupției”.

Mircea MARIAN