Un tratat întru nepăsarea noastră

Președintele Comisiei Europene, Jose Ma­nuel Barroso, a reușit să dea un final memorabil summit-ului Dunării de la București. Pentru jur­na­liști, el a fost primul care a vorbit de semna­rea Tra­tatului de Fron­tie­ră între România și Re­­pu­bli­ca Moldova. Con­­fir­ma­rea a venit pe opt no­iem­­brie, cînd actul a fost semnat de Vlad Filat și Teodor Ba­cons­chi. Cît des­pre ce stipulează actul respectiv, știm prea puțin. Presa românească a tratat subiectul la fel de superficial ca orice știre de pe internațional. Nici nu s-a întîmplat în curtea Ministerului.

Acum cîțiva ani, pe vremea „re­gi­­mu­­lui Iliescu”, atît i-ar fi trebuit „neo­co­­munistului” din fruntea statului: să a­­ducă pe agenda publică semna­rea unui tra­­tat privind regimul fron­tierei de stat în­­tre România și Re­­­­pu­blica Moldova. „So­­cietatea ac­ti­vă politic” i-ar fi sărit în cap, ar fi con­siderat gestul că fiind si­mi­­lar cu re­­cu­noa­șterea Tratatului Ri­ben­­tro­­pp Molotov și ar fi fost imediat rea­min­­­ti­te, pe rînd: tinerețea studioasă la Mos­­­­cova, sloganul „cine-a stat cinci ani la ruși etc”, precum și aplecarea i­deo­­­­logică de stînga a respectivului.

După mai mulți ani, o integrare în UE (a României) și o schimbare de re­­­gim politic (la Chișinău), eveni­men­­­­tul a produs vălurele minuscule în via­­ța publică autohtonă. Vlad Filat a ve­­nit la București, a semnat împreună cu Baconschi documentul, a dat un in­­terviu TVR-ului și a plecat îns­pre cam­­pania lui electorală de acasă. A a­pă­­rut un număr infim de talk-show-uri pe temă, articolele de presă scri­să s-au nu­mărat pe degete, socie­ta­tea ac­ti­vă po­litic s-a uitat, grațios, în altă par­te și nu a comentat nimic.

Carevasăzică, au semnat un prim mi­­­nistru (Filat) și un ministru de ex­ter­ne (Baconschi), ceea ce este mai pu­­­țin uzual. S-au reglat o sumedenie de amănunte tehnice și s-au dat fe­lu­ri­­te mesaje simbolice. A nu se uita că dru­­mul lui Filat la București vine în pli­­nă campanie electorală a unor ale­geri cruciale pentru viitorul pe termen scurt al Republicii. Gestul Ro­mâ­niei vi­ne în completarea mesajului lui Ba­rro­­so, completat cu cel al lui Viktor Or­ban (premierul ma­ghiar, adică șeful statului care va a­si­gu­ra pre­șe­din­ția UE): Republica Moldova a făcut pași importanți îns­pre pornirea ne­go­cie­rilor de aderare iar chestiunea eli­mi­­nării vizelor a că­pă­tat un termen de re­zolvare definit la cam 18 luni de acum încolo. Toate e­venimentele a­ces­­tea se petrec exact în timpul cam­pa­­niei electorale. La cît este de rezer­va­­tă Uniunea Eu­ro­pea­nă în a-și da cu pre­­supusul despre un re­zultat electoral sau altul, într-o țară mem­bră sau nu a U­niu­nii, asemenea ges­turi uimesc. Sînt cam fără precedent și reprezintă o sus­ținere simboli­c-po­litică substanțială pen­­tru una dintre ta­berele aflate în com­petiție.

De fapt, o tabără fragmentată, în rî­­că permanentă, cu mari probleme de coe­rență. „Whatever, ăialalții să nu fie”, pare a suna mesajul european.

Un singur amănunt îmi pare je­nant: lip­sa cvasi-totală de interes din par­tea so­­ciet­ății românești. La cît de puțin s-a co­mentat acest tratat în pre­să, mă aștept ca rezultatele ale­ge­rilor din 28 noiembrie să fie anunțate pe un crawl de text, în timpul vreunei dez­bateri pe tema: „Sen­zațional: EBA a fost zărită la un coafor aparținînd unui baron PSD. Semnul unei coaliții posibile?”.

Gabriel GIURGIU