Trump-Clinton 2016: o coborîre în abis

A trecut un an și jumătate de cînd mo­gu­lul Donald Trump și-a anunțat intenția de a candida la președinția SUA și po­si­bilita­tea ca el să devină după scrutinul de marți „cel mai puternic om al planetei” e la fel de ha­lu­cinantă ca în prima zi.

Avem de-a face pînă la urmă cu un candidat ignorant, fără experiență, lipsit de do­rința de a învăța, impulsiv, agresiv, rasist, xenofob, misogin, mincinos în serie, care are drept modele lideri autoritari nocivi precum Vladimir Putin. Un om de afaceri cu un portofoliu plin de practici dubioase, un băr­bat cu un trecut pigmentat de agresiuni se­xu­a­le asupra femeilor.

Avem motive să ne temem că arsenalul nuclear nu s-ar afla pe mîini bune într-o ad­mi­nistrație Trump. Avem motive să ne te­mem că izolaționismul american propus de mo­gul ar face numai rău, într-un moment în care avem nevoie de consens transatlantic în mul­tiplele crize globale cu care ne confruntăm: răz­boaie, migrație, resurgența Rusiei agresive.

Cum a ajuns totuși America să fie atît de aproape să îl voteze pe Trump? S-au săturat alegătorii de un establishment politic fără răs­punsuri la problemele lor? S-au săturat să fie ignorați? Au ajuns să creadă în soluții ab­sur­de sau extreme, după ani buni în care politicienii republicani au dat apă la moară discursului populist? Probabil din toate cîte puțin.

Nimeni nu poate ignora nemulțumirea a­le­gătorilor de­seori neauziți, care simt acum că Trump este vocea lor. Sînt oa­meni reali cu probleme și temeri reale. Dra­ma este că, evident, Trump nu îi re­pre­zin­tă în vreun fel.
Donald Trump deturnează ne­mul­țu­mi­rea oamenilor fără să ofere nimic în schimb. Am spus nimic? Am mințit, Trump oferă: zi­du­ri, expulzări în masă, uciderea familiilor te­ro­riș­tilor, aruncarea lui Clinton în închisoare, re­tra­gerea din tratatele comerciale.

Trump oferă imposibilul, promisiunile sale frizează absurdul, iar argumentele raționale nu mai au o relevanță în acest context. Poate nu întîmplător sîntem în ultimele săptămîni martorii unui fenomen bizar, în care oameni îmbrăcați în clovni terorizează orășele fără vreun motiv clar. E vremea absurdului. Nu e nevoie de vreo logică, clovnii, asemenea lui Trump, nu sînt nevoiți să ofere explicații.

Din păcate, candidatul care ar fi trebuit să i se opună lui Trump lipsește. Da, Hillary Clin­ton reprezintă alternativa corectă în acest scrutin, atît din punctul de vedere al a­me­rica­nilor, cît și al partenerilor europeni și al Ro­mâ­niei.

Da, Clinton este incomparabil mai bună de­cît Trump, ca om și politician. Dar este prea încremenită în establishmentul politic, cînd oamenii vor schimbare, prea apropiată de Wall-Street, cînd oamenii vor mai puțină inegalita­te economică, prea dornică să meargă la răz­boi, cînd oamenii vor mai multă pace. Clin­ton este parte a vechiului regim, iar oamenii sînt gata de o revoluție – Bernie Sanders este martor.
Rămîne speranța că Donald Trump nu va ajunge președinte, dar indiferent de scrutinul din 8 noiembrie, răul a fost făcut. Discursul său a scos violența din extremă și a adus-o în mainstream, a polarizat societatea, atacurile sale au slăbit încrederea în instituțiile americane.

În eventualitatea victoriei, Clinton se va vedea contestată vehement de o parte im­por­tantă a electoratului. Spre ce va fi canalizată nemulțumirea alegătorilor lui Trump?

Următorii ani vor fi foarte dificili și mă tem că niciun scenarist de seriale politice nu a i­ma­ginat încă povestea distopică de care am pu­tea avea parte.

Nu este posibilă o comparație între Hillary Clinton și Donald Trump din care acesta din urmă să iasă favorabil. Dar adevărul este că lipsa de credibilitate a ambilor candidați și lip­sa unui entuziasm în această campanie elec­torală amară oferă perspective sumbre a­me­ri­canilor și nouă, cetățenilor planetei, într-un mo­ment în care am fi avut mai multă nevoie decît ori­cînd de încredere.

Text de Adrian COCHINO, jurnalist